Manipulare și profit
Douăzeci și șapte de ani au trecut de la mineriada din ’90, cunoscută și sub numele de 13-15 iunie 1990. Rana nu e închisă cu totul și nici nu e clar când se va închide cu adevărat. Poate doar atunci când cei care au orchestrat-o, marea lor majoritate profitrori politici ai acesteia, dar nu numai, vor ajunge la închisoare sau vor dispărea din această. A fost prima manipulare de proporții naționale care a avut loc după 1989. Cei implicați sunt atât la București, cât și în Valea Jiului. Însă ei există, iar procuroriii Parchetului General îi vor acuza. Iar instanța îi va trage la răspundere.
”Cafteala”, după cum se exprimă un politician local, un om care activează astăzi tocmai în Partidul Național Liberal (!!!), despre care veți putea citi săptămâna aceasta, a fost cea mai gravă încălcare a libertății de opinie văzută în România postdecembristă. Și aplaudată de personaje tristre, care mai există încă în spațiul public.
O categorie socio-umană față de care am toată prețuirea – minerii – s-a lăsat atrasă într-un mecanism grotesc al lipsei de democrație, pentru a lovi alți oameni. Toți români. Și, culmea, toți împinși în această acțiune de spiritul cetățenesc care îi anima.
Atunci a devenit celebră ”vânătoarea de intelectuali”, adică, în accepțiunea vremii, a celor care poartă ochelari și/ sau barbă. ”Lupta de clasă”, cum spune același politician local, în anii aceia parlamentar de bază al regimului lui Ion Iliescu. Adică clasa muncitorească împotriva clasei intelectuale. Ce odios!
De fapt, Mineriada n-a fost organizată decât cu scopul de a securiza puterea în mâinile lui Iliescu și Petre Roman precum și a celor care se asezaseră la butoane încă din decembrie 1989, iar minerii din Valea Jiului au fost gărzile pretoriene ale acestora, vânzându-li-se ideea salariilor mari pe care le primeau pentru munca în subteran.
Și ca în orice mișcare de acest gen, politicienii vremii au încasat profitul (Petre Roman, doar puțin peste un an din acel moment), însă Ion Iliescu a profitat până în 1996, când a fost înlocuit la Palatul Cotroceni chiar de un reprezentant al celor care manifestaseră în Piața Universității până în 13 iunie 1990.
Și minerii s-au ales cu ceva. Cu stigmatul. Cu o catastrofă la nivelul imaginii care a adus Valea Jiului în stadiul pe care îl știm astăzi. Imaginile mineriadei au rămas până astăzi în conștientul colectiv al românilor și nu numai al lor.
De fapt, dacă povestești cuiva care n-a trăit momentul sau generației tinere, ai putea fi acuzat că ai o imaginație foarte bogată. Dar aceste lucruri s-au întâmplat și ne-au marcat viețile multora dintre noi.
După 27 de ani vorbim cu mai multă detașare despre acele evenimente, deși exact când se împlineau 27 de ani, Dosarul Mineriadei a luat calea instanței. Ecoul lor nu e însă estompat cu totul. Mai ales că încă există în spațiul public oameni care laudă cele petrecute, având ca singur argument profitul propriu.
Deși pare târziu, chiar foarte târziu, speranțele mele se îndreaptă către cei care i-ar putea trage la răspundere pe responsabili. Poate doar așa se va așterne tăcerea și peste ideile celor care propovăduiesc și astăzi lipsa de toleranță față de semenii care au altă opinie.
Nicu Tașcă
Şi în acest articol se repetă, obsedant, ideea (umilitoare pentru Valea Jiului) că mineriadele au distrus mineritul României. Ceea ce e FALS! Mineriadele au fost nocive, dar nu într-o asemenea măsură. Regresul mineritului românesc încheie un lung ciclu al declinului mineritului european. Ţări cu mare tradiţie în mineritul cărbunelui (Franţa, Belgia, Olanda) şi-au închis TOATE minele. Producţia de cărbune a Portugaliei, Italiei, Austriei a ajuns (fără mineriade!) la zero tone. Marea Britanie, care avea acum o sută de ani UN MILION de mineri cărbunari, mai are azi câteva mii. Şi asta în urma unui lung război între sindicate şi guvernul de la Londra).
Scriam într-un alt comentariu (eliminat fără milă de cenzura democraticei publicaţii JVJ, atât de deschisă la libertatera de opinie!), că Cehia şi Ungaria şi-au închis practic toate minele. Bulgaria, din 14 mine, mai are două, la Bobov Dol, iar producţia lor e o zecime din ce era odată. Iar Polonia din cele peste 140 de mine subterane de huilă, azi mai are vreo treizeci. AICI trebuie căutate cauzele declinului mineritului românesc. NU în mineriade! Rog a nu se mai şterge aceste argumente. Nu toată lumea e trasă cu cheia. Unii poate chiar vor să înţeleagă ce se întâmplă şi cum stau lucrurile în realitate.