Marinescu: Predictibilitatea este esenţială în administraţie!
Liberalul vulcănean Dan Marinescu încearcă de unul singur să facă opoziţie primarului municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. El atrage atenţia conducerii adminitraţiei vulcănene, acuzându-i de incompetenţă şi lipsă de predictibilitate.
“Este inadmisibil să faci licitaţia pentru deszăpezire în 4 decembrie! Doar norocul a făcut să nu ningă până acum, însă asta nu este o scuză pentru primarul Ile. Aseară a început deja să ningă, chiar dacă a fost o lapoviţă uşoară, dar e clar că zăpada ne bate la uşă şi administraţia vulcăneană nu este pregătită să facă faţă dacă va ninge abundent câteva zile la rând, ca în anii trecuţi. Cei care ştiu cum decurge o procedură de licitaţie pentru aşa ceva cunosc faptul că nu se face de pe azi pe mâine. Să nu mai vorbim şi despre cazul în care ar face cineva contestaţie, că riscăm să treacă iarna şi noi să fim blocaţi de zăpadă în cazul în care va ninge şi nu avem contract pentru deszăpezire”, susţine Marinescu
Totodată, liberalul nu poate admite lipsa de predictibilitate a administraţiei Ile şi a celor care conduc administraţia vulcăneană. El a mai atras atenţia de-a lungul timpului şi faţă de lipsa serviciului de ecarisaj în cazul câinilor fără stăpân care circulă pe străzile Vulcanului, cât si lipsa iluminatului public din cartierele Vulcanului.
“Predictibilitatea este esenţială în administraţie şi nu pot concepe lipsa acesteia, mai ales în cazul Municipiului Vulcan! Asta ne mai lipsea acum: să nu avem contract pentru deszăpezit în timp ce nu este rezolvată nici problema câinilor fără stăpân care circulă infometaţi pe străzi şi cu lipsa iluminatului public stradal prin diferite cartiere din Vulcan. Sincer, eu dacă aş fi fost primar aşa ceva nu s-ar fi întâmplat cu siguranţă, pentru că sunt nişte lucruri predictibile ce puteau fi evitate! Sper că toate aceste lucruri se vor schimba de anul viitor!”, a încheiat Marinescu.
N.T.
Marinescu este singurul care se tot zbate sa mai faca ceva pentru Vulcan si se opune lui ile mai mult ca toti aia din consiliu care nici macar nu mimeaza opozitia.