Medic SJU Deva: „un haos de management la nivelul județului”
Medicul Bianca Glodean este vicepreședintele sindicatului medicilor din Spitalul Județean din Deva, spitalul care a devenit un focar de Covid-19, are cadre medicale infectate, conducerea spitalului a demisionat, iar ministrul sănătății, Nelu Tătaru, va numi o conducere militară.
„La noi au fost o serie de bâlbe, care au dus până la urmă, nu știm nici până acum din ce motiv, la desemnarea Spitalului nostru Județean, din prima, ca spital Covid și la infectarea consecutivă a mai multor cadre medicale. Aceasta a determinat apoi instituirea unei carantine, pe care noi am văzut-o, cu colegii din sindicat, ca pe un fel de muncă forțată, pentru că au fost închiși colegi timp de patru zile – sunt și acum, în timp ce noi vorbim -, colegi care se află în acea carantină în interiorul instituției. Noi ținem foarte mult ca să ni se respecte dreptul acesta de a putea beneficia de timpul de odihnă în afara spitalului”, a explicat Bianca Glodean. Ea acuză „un haos de management la nivelul județului”.
Măsurile de carantină forțată au fost instituite în data de 29 martie, iar la un moment dat erau 100 de cadre medicale cantonate în spital. O parte au devenit pozitive la coronavirus între timp și au trecut pe post de pacienți, fiind înlocuite de cadre medicale aduse din afară, care urmează să facă și ele un astfel de stagiu de 14 zile, a explicat medicul.
Sursa: Digi24.ro