Mesaj pentru hunedoreni
Președintele Filialei Petroșani a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), Nicolae Tașcă, a adresat un mesaj către hunedoreni. Demersul candidatului la funcția de consilier județean a venit cu câteva ore înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile locale.
”Dragi hunedoreni, Puține ore ne mai despart de campania electorală.Cel mai probabil va fi circ. Noroc că se deschid teatrele și cinematografele și mulți politicieni vor avea concurență serioasă. Vă rog să fiți critici și să-i judecați cu asprime pe toți cei care vor veni spre dumneavoastră! Pe cei care au fost deja, după ce au făcut sau n-au făcut. Pe cei care n-au fost în funcții, după ceea ce au demonstrat și după carierele pe care le-au avut. Vă rog să fiți foarte atenți la politicienii vechi, dar și la politicienii noi cu metehne vechi! Nu vă lăsați mințiți!, a scris Tașcă pe blogul său.
Sursa citată le-a cerut hunedorenilor să iasă din cercul vicios al alternanței PNL-PSD la conducerea județului. ”Județul Hunedoara a stat în ultimele decenii între PNL și PSD și știm ce s-a întâmplat. A venit vremea să ieșim din cercul vicios al celor două partide! A venit vremea să ne luăm județul înapoi! Județul Hunedora nu este al PNL și nici al PSD! Județul Hunedoara este al hunedorenilor! Iar hunedorenii merită mai mult! Județul Hunedoara merită mai mult! Dumnezeu să vă lumineze calea! Dumnezeu să binecuvânteze județul nostru!”, a încheiat Nicolae Tașcă.
A.I.
Citește postarea aici