Moartea Regelui Mihai amână mitingurile PSD
Moartea Regelui Mihai I nu a rămas fără ecouri politice. PSD a anunţat că nu va mai organiza mitingurile deja anunţate pentru sfârşitul săptămânii. ”În aceste momente triste pentru toată națiunea, este mai important să ne gândim la ceea ce ne unește, la dezideratele la care aspiră toți românii, de aici din țară și de pretutindeni. Prin urmare, PSD anunță oficial că nu va mai organiza mitingurile care erau programate pentru finalul acestei săptămâni. În aceste zile, cel mai important este să cinstim onoarea Majestății Sale, drept pentru care PSD își va suspenda toate acțiunile politice prevăzute pentru această perioadă și să arătăm respectul cuvenit”, anunţă comunicatorii PSD. Reprezentanţii partidului au transmis şi un mesaj de condolaenţe Casei Regale. “Viaţa regelui Mihai I a stat sub semnul dragostei faţă de patria pe care nu a părăsit-o cu adevărat nici atunci când istoria a decis altfel. Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei în NATO şi în Uniunea Europeană. Reconcilierea națională în jurul unor deziderate la care aspiră toți românii a fost unul dintre obiectivele principale pe care le-a avut în vedere Majestatea Sa și care ar trebui să reunească întreaga clasă politică, dincolo de orice partizanate sau interese politice conjuncturale. Partidul Social Democrat dorește să transmită sincere condoleanțe Alteţelor Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesele Elena, Sofia şi Maria. Dumnezeu să îl odihnească în pace pe Majestatea Sa Mihai I, Rege al României”, se arată în mesajul PSD.
N.T.