Modelul Marian Munteanu (complet)
Nicu Tașcă
Dacă mai era nevoie de vreo dovadă, acum cred ca e clar pentru toată lumea. Partidele românești sunt falimentare. Și evident nu e vorba de adevăratul sens al cuvântului, deși și acolo stau cam rău, acumulând datorii imense. Mă refer în special la un faliment de resurse umane.
Zilele acestea, PNL a fost în prim-plan, dar nici PSD nu stă mai bine. Asta ca să vorbim doar de cele mai mari partide. Criza de oameni este tot mai acută. Aceste partide nu reușesc să crească în interiorul lor oameni care să dea, la un moment dat, examenul electoral.
PNL pare să fii rezolvat problema candidatului pentru București prin importul fostului lider al Pieței Universității din 1990, Marian Munteanu. Un om care nu e nici pe departe un om din interiorul partidului, ci un outsider, un om care s-a legitimat mai degrabă ca un component al societății civile. De altfel, înainte de a încheia acest editorial, am primit o reacție vehementă a societății civile față de nominalizarea sa.
Nu vreau să se înțeleagă că privesc mișcarea cu ochi răi. Dimpotrivă. Cred că PNL a făcut o alegere foarte bună. Iar șansele ca să câștige Primăria Capitalei au crescut foarte mult. Iar din punct de vedere politic, asta contează cel mai mult.
Acum, Alina Gorghiu ar trebui să țină un training despre această acțiune politică și liderilor din teritoriu. Iar Bogdan Țâmpău, regele PNL Hunedoara, ar trebui să fie neapărat unul dintre participanți, poate așa învață și el ceva… politică adevărată.
Numai că decizia amintită a venit după două eșecuri lamentabile și relativ târziu, când nu mai este foarte mult timp pentru a-l poziționa pe noul candidat. Însă cu siguranță există resurse politice și de PR care îl pot face mai vizibil pe Marian Munteanu (iar aici Realitatea TV va juca un rol important, ca și până acum). Este însă suficient? Putem vorbi despre o relansare a PNL doar prin inscrierea în partid a acestui om? Cu siguranță, nu.
Ca PNL să se poziționeze așa cum își dorește electoratul de la un partid de sorginte liberală, ar trebui ca paradigma acesta să fie generalizată. Să existe câte un Marian Munteanu la îndemâna fiecărei organizații, iar liderii acestora, altfel atât de plini de ei, să-l și observe și să-l ia în seamă. Realitatea ne-a demonstrat că doar faptul că Bucureștiul este totuși capitala țării îi mai face pe politicieni să gândească serios. Evident, o cauză importantă o are și atenția media, care este infinit mai mare decât în oricare oraș de provincie.
Cine are minte poate să învețe multe din această lecție politică. Deși tare îmi e că nicimăcar liberalii nu vor învăța nimic. De altfel, evemplul lui Țâmpău, amintit mai sus, este dovada clară că nu învață niciodată nimic. Nici măcar dictonul conform căruia ”cine nu învță din greșelile trecutului, riscă să le repete”.
Iar la capitolul învățăminte, liberalii nu sunt deloc singuri. Le țin companie pesediștii, frați de gafe politice nenumărate.
Dacă va câștiga Munteanu alegerile în București se va mai vorbi despre modelul său, dar e aproape cert că nu va deveni un model în PNL. Și cu atât mai puțin la PSD.
Am zis!
