Nenorocirea unui PR prost
Am scris zeci de articole despre rezultatele unei comunicări inexistente în multe domenii, dar mai cu seamă în spațiul public. Consider în continuare că am avut dreptate să-i taxez pe cei care cred că se pricep la orice și nu au nevoie să lucreze cu specialiști, cu PR-iști.
Dar, astăzi, realitatea arată și altceva.
O mai veche cunoștință a mea, domnul Cosmin Hodor, mai mult decât PR al Simonei Halep, după cum se autointitulează, își exhibă frustrările naționaliste asupra unei alte românce.
Este vorba despre Bianca Andreescu, învinsă de curând de Simona.
Tovarășul naționalist se dezlănțuie la adresa părinților Biancăi pe o rețea de socializare, pentru că au decis să plece din România. Dar mai bine să citim ce produce ipochimenul.
„Astăzi, Simona, ne-a arătat odată în plus că nu este nevoie să pleci din România pentru a face performanţă la nivel înalt; românii trăiesc cu ideea greşită că rămânând în Romania nu pot face performanţă. Bianca este o campioană a Canadei, iar propunerea Simonei pentru noi este să fim campioni pentru România. Trebuie să mulţumim şi părinţilor Simonei care nu au ales ideea finanţării unei alte ţări şi a juca pentru un alt steag. Asta este propunerea mea, să spună povestea unei alegeri; alegerea unui român de a face performanţă sub steagul României şi că dacă românii vor alege să lupte sub un alt steag nu vom avea o Românie mai bună!”, susține în mesajul său Hodor. În cheia mea, mesajul este de-a dreptul xenofob și neghiob. Dar e mai mult decât atât.
Mesajul o pune pe Simona într-o lumină extrem de proastă. Pentru că lasă să se înțeleagă că în numele ei, Hodor face clasamente cu cine e mai bun român, cei care au rămas în detrimentul celor care au plecat. Asta denotă nu numai o lipsă crasă de fair play, caracteristică importantă a sportului, ci chiar, cum am spus mai sus, xenofobie crasă. Dacă acest mesaj a fost aprobat de Simona, direct sau tacit, este un gest care nu-i face deloc cinste fostului număr 1.
Așa cum i-am recomandat și la primul contact cu existența lui Hodor în postura de PR al Simonei Halep, îi recomand și acum. Dă-l afară pe ipochimen cât încă nu te face de râs la scară mondială!
Imaginați-vă, dragi cititori, cum s-a dus acest mesaj pe întreg mapamondul! Hodor nu mai scrie inepți în numele lui, ci o face în numele Simonei.
În concluzie, și un PR prost este la fel de nenorocit ca și lipsa unuia.
Nicu Tașcă