Nici manipulările nu mai sunt ce-au fost odată!
Indiferent dacă cred sau nu, cei care doresc să manipuleze astăzi în România se izbesc de o neîncredere majoră din partea unui segment consistent spre uriaş din populaţie. Să fie foarte clar: e vorba de cei care protestează în Piaţa Victoriei şi în alte oraşe ale ţării în favoarea statului de drept. De cealaltă parte regăsim publicul preferat al propagandei ce se revarsă prin două televiziuni care de ani de zile „igienizează” minţile celor care le urmăresc. Spun le „igienizează” deoarece acolo, în acele minţi, nu există nicio idee personală, ci doar cele ale manipulatorilor plătiţi cu bani grei din chiar banii celor manipulaţi.
Protestatarii în favoarea statului de drept nu mai sunt de ani buni victimele manipulatorilor, şi asta face viata grea acestora din urmă. Cum să crezi, ce fel de minte corect funcţională poate să accepte că Soroş a generat încălzirea globală pentru a permite celor din Piaţa Victoriei să protesteze? Să picăm de acord că nu este doar o minciună, ci mai ales o jignire a celor care încă gândesc liber şi cinstit în această ţară.
Sau cum să acceptăm că domnul (şi în acelaşi timp inculpatul pentru minciună şi favorizarea infractorului) Călin Popescu Tăriceanu este susţinător al familei tradiţionale? Mă întreb: a cărei familii din cele şase pe care le-a avut??? Un alt domn (condamnat definitiv la puşcărie pentru infracţiuni împotriva dreptului la vot şi trimis în judecată pentru, vai!, abuz în serviciu) pe numele său Dragnea este susţinător al aceleiaşi familii tradiţionale, pe care personal o păcăleşte puţin cu o mai tânără cu 30 de ani decât chiar dânsul, susţinătorul familiei tradiţonale…Mda!
Aş putea continua mult şi bine, dar îmi dau seama că în România coexistă două populaţii. Una, care este convinsă de ceea ce spun eu, şi nu mai are rost să argumentez cele pe care le susţin căci le împărtăşim, şi alta care crede că încălzirea globală este creaţia lui Soroş, şi aici chiar nu merită să-ţi baţi capul sau să-ţi răceşti gura de pomană.
Când scriu aceste rânduri CCR încă nu s-a pronuntat asupra OUG 13. Dacă va fi declarată neconstituţională (şanse mici, spre zero) abuzul făcut este atât de mare încât nici măcar nişte numiţi politic de la partid nu au putut să treacă cu vederea acest viol asupra unui întreg sistem de justiţie. Şi atunci se intră într-o altă etapă a crizei politice!
Valentin Fulger