Nu prea sunt alături de Ana Maria

De mai multe ori mi-am exprimat dezacordul cu ce înseamnă azi fenomenul sportiv.
El nu mai are de-a face cu întrecerea curată a muşchilor, cu ambiţia generată de creier, cu tot ce-ţi împrumută familia şi clubul ca încredere.
Sportul a devenit o nişă de parvenire, un vehicul de imagine, un perfect modul de promovare a celor care vor să facă bani, bani, bani în detrimentul ideii de sport în simplitatea lui, în frumuseţea lui…
Atingerea performanţei sportive trebuie sau ar trebui să fie echivalentă cu modestia şi înţelegerea superioară a unei lumi net inferioare celor care nu sunt performanţi!
Nu sunt un sportiv, dar am admirat întotdeauna sportivii, i-am apreciat în primul rând pentru psihicul de fier, pentru ambiţia ieşită din comun, pentru sacrificiile la care s-au supus conştient ani de zile.
Nu sunt un sportiv, dar nici nu pot să mă fac că nu văd ce fac „sportivii”…
De la înălţimea aşteptărilor mele de la sportivii de performanţă, am avut neplăcuta trezire la realitate prin reacţia unei sportive olimpice de top: Ana Maria Brânză Popescu.
De la ditamai înălţimea de vicecampioană olimpică a vituperat subtil viperin în stânga şi dreapta. Mai apoi a jignit total un om care are foarte multe succese sportive în palmaresul personal şi care a aşteptat-o cu un buchet de flori la aeroport. Întâmplător este Ministrul Tineretului şi Sportului.
O apreciez pe Ana Maria Brânză Popescu. Nimeni şi nimic nu-i pot lua medalia înapoi, dar…
La capitolul bun simţ, la bună cuviinţă, Ana Maria Popescu nu face nicio brânză!
O spun cu tristeţe, căci m-aş fi aşteptat ca de la un sportiv de top să primim o lecţie de mare clasă într-o situaţie de mare încărcătură emoţională!
Din această cauză nu prea sunt alături de Ana Maria….

PS: ştiu că sunt în dezacord cu editorul JVJ, dar tocmai în aceasta constă frumuseţea Jurnalului…

Valentin Fulger

Citește și Sunt alături de Ana Maria!