Numere mari, numere mici. Cifre procentuale şi cifre absolute
În scrierea acestui articol am avut nu mai puţin de două surse de inspiraţie. Prima dintre ele îşi are originea în noaptea alegerilor.
La un post local de televiziune am văzut o confruntare între Cristian Resmeriţă (multiplu campion social-democrat la Cameră şi Senat în Parlamentul României, preşedinte executiv PSD Hunedoara etc), şi aspirantul la funcţii administrative şi politice Adrian David (vicepreşedinte PNL Hunedoara, fost preşedinte CJ Hunedoara etc).
Nu am vrut să pun termenul de confruntare între ghilimele, deşi ar fi trebuit, raportul de înghesuială în acea emisiune fiind de partea lui Resmeriţă. Unii poate că o dau pe experienţă politică, alţii poate pe agresivitate. Nu asta mă interesează pe mine acum. Important este că domnul Resmeriţă i-a răspuns domnului David, întrebat de către acesta de rezultatele alegerilor, ceva de genul: „Depinde de cine face analiza…”. Nu mai insist, dar sunt sigur că aţi prins ideea!
Inspirat de această primă sursă am dat un interviu domnului Nicolae Taşcă (ce poate să fie vizionat la adresa https://jvj.ro/video-fulger-barna-putea-fi-vice-prim-ministru/).
A doua sursă de inspiraţie mi-a fost oferită de articolul distinsei doamne Ramona Roşulescu, unde ne arată cum şi în ce termeni a avut loc „analiza alegerilor prezidenţiale” la nivel de judeţ (https://gddhd.ro/actualitate/pesedistii-au-analizat-la-restaurant-rezultatele-alegerilor-valea-rosie-castigatoarea-fara-lauri/). Prin restaurante, printre strigăte şi plecări intempestive…
Mărturisesc că în acel moment am fost determinat să aflu cum şi în ce măsură Lupeniul, patronat politic de familia Resmeriţă, este acolo unde se clamează că este, adică pe primul loc în judeţul Hunedoara şi pe unul dintre primele locuri din ţară ca social-democraţie.
(arăt că datele sunt ale numărătorii paralele ale unei formaţiuni politice, dar care nu diferă decât cu plus/minus câteva zeci de voturi faţă de rezultatele finale impuse de renumărări sau anulări).
La nivelul judeţului Hunedoara au votat aproape 184 de mii de electori (183 615). La nivelul Văii Jiului numărul celor care au votat este de 44 586, adică aproape un sfert din cei prezenţi la nivel de judeţ (24,28%).
Din totalul celor care au votat în Valea Jiului (44 586), Lupeniul deţine aproape 20% (19,54%; adică 8716 voturi). Din cei 8716 lupeneni, doar 3885 au votat Viorica Dăncilă. În cifre procentuale aceasta înseamnă aproape 45%. Pare foarte mult! Un succes deosebit!
Dar lucrurile se schimbă, mai ales când vom vedea ce înseamnă Lupeniul la nivel de Vale a Jiului prin voturile acordate Vioricăi Dăncilă.
Prin voturile lor (3885) lupenenii nu înseamnă decât 21% (21,36%) din voturile Vioricăi Dăncilă la nivel de Vale (18 183 de voturi). Cifrele absolute ne arată că Petroşaniul este mult mai puternic având 4828 de voturi ceea ce înseamnă 27% (26,55%).
Şi Petrila este mai puternică decât Lupeniul, având 3943 de voturi din totalul celor exprimate pentru Viorica Dăncilă, ceea ce înseamnă 22% (21,68%).
Concluzia parţială care poate fi extrasă este că şi procentual şi absolut Lupeniul este, ca organizaţie PSD, pe locul trei în Valea Jiului.
Să continuăm!
La nivel de judeţ Hunedoara, Lupeniul (cu 8716 votanţi la urne) deţine doar 5% (4,74%) din totalul celor care s-au prezentat la vot.
Aici încep să devină jucători marile oraşe din judeţul Hunedoara. Ţinând cont de cei care s-au prezentat la vot în Deva (29239 persoane) şi Hunedoara (25929 persoane) prezenţa totalizează 30% din electoratul hunedorean.
Să vedem cum au contribuit Deva şi Hunedoara pentru Viorica Dăncilă: la Deva, Dăncilă a prins 6079 de voturi (aproape 21%), iar la Hunedoara 6814 (26%).
Sunt procente mult mai mici decât ale Lupeniului, şi ai fi tentat ca prin comparaţie cu 45% cât a scos Lupeniul să declari acest oraş foarte competitiv din punct de vedere social democrat cu Deva sau Hunedoara.
Dar nu vă grăbiţi:
1.ţinând cont de cifrele procentuale şi absolute, organizaţia PSD Lupeni este pe locul 3 în Valea Jiului după PSD Petroşani şi PSD Petrila;
2.cifrele procentuale ne induc în eroare. La doar 21%, respectiv 26%, PSD Deva şi PSD Hunedoara depăşesc fiecare în cifre absolute (ca număr de voturi efective pe care se câştigă alegerile) Lupeniul care are 45%. Împărţind numărul de voturi ale fiecăreia dintre cele două organizaţii din nordul judeţului la cele obţinute de PSD Lupeni, rezultă că PSD Deva este de 1,56 ori mai puternic decât Lupeniul, iar PSD Hunedoara de 1,75 de ori mai puternic decât acelaşi Lupeni.
Concluzii:
1.în Valea Jiului organizaţia PSD Lupeni este pe locul 3;
2.organizaţiile PSD Deva şi Hunedoara sunt fiecare în parte (cu o mică rotunjire) de două ori mai puternice prin comparaţie cu PSD Lupeni, având în vedere contribuţia în voturi efective;
3.alegerile se câştigă pe cifre absolute, nu pe cifre procentuale;
4.pe cifre procentuale oricine poate clama că este puternic. 1 din 2 este 50%. Şi e doar un vot!
Valentin Fulger