O fază de leşin
Am să vă relatez o întâmplare petrecută în urmă cu mai bine de un deceniu, poate şi ceva peste un deceniu cu vreun an sau doi. Am auzit-o şi eu!
Să presupunem că ne aflăm în mediul universitar. O Universitate de undeva de departe, hăt, hăt! Acolo, ca şi la sculărie sau în şantierele navale, există cutuma că cel mai tânăr să-l slugărească pe cel mai în vârstă. Desigur, nu toţi fac asta, dar spiritele avansate nu se încurcau în mici dileme morale.
Un domn se pregătea intens să ajungă profesor universitar plin. Era înnebunit să acumuleze cât mai multe puncte. Pentru asta exploata tot şi când spun tot înţelegeţi, vă rog, TOT! Se ruga, implora, încerca să se facă atractiv prin fel de fel de propuneri. Promitea… Într-un anumit moment, cel care mi-a relatat întâmplarea a spus că a fost abordat frontal. Pentru că-l ştia de mică anvergură, omul nostru a acceptat, mai cu hâr, mai cu mâr, să scrie un articol pe care să fie trecut şi domnul ce se visa profesor universitar plin!
În câteva zile, cel presionat de visătorul de mărire şi-a terminat treaba şi a predat articolul cu pricina. Pentru că, cel care bătea la porţile profesoratului universitar nu a fost de găsit la birou a lăsat articolul secretarei cu rugămintea înmânării lui eminentului…
Ce urmează este demn de cascadorii râsului. Eroul întâmplării pleacă din localitate. La ceas de seara primeşte un telefon. Pe ecran numărul eminentului. Răspunde cu glas vesel, fiind sigur că cel care bătea la porţile afirmării îl sună să-i mulţumească. Când colo, la capătul firului se regăsea o vocea morocănoasă şi plină de reproş: Băăă, ai zis că au să fie 10 pagini….
Dar sunt 10 pagini, domnule profesor, răspunde mai tânărul confrate.
Nu sunt măăă, uite le număr: unu, doi, trei, patru, cinci…ce dracu?!
Stupefiat, interlocutorul îi replică eminenţei: Domn profesor, citiţi faţă verso!
În receptor se auzi vocea plină de veselie a celuilalt: Aaaaaa, aşa da!
Valentin Fulger
