O poveste universitară de pomină!
Cum este să te crezi cel mai om deştept din lume şi apoi, dintr-o lovitură simplă, cel pe care-l desconsiderai la modul absolut să-ţi demonstreze că eşti doar un fraier?
Un luzăr care pierde trenul chiar dacă are bilet la clasa a I-a şi a venit în gară cu două ore mai devreme de momentul sosirii lui?
E o poveste pe care mi-a relatat-o cineva, dintr-un centru universitar, şi care m-a făcut să râd sănătos şi sunt convins că o să apreciaţi ceea ce urmează. Strict pe adevăr!
Profesorul avea un nume aproape predestinat. Îl chema Creţ, într-o traducere aproximativă din germană în română, dar ce mai contează amănuntele?!
Important este că profesorul Creţ avea câteva plăceri.
Una dintre ele era să fie considerat profesorul incoruptibil.
O alta era ca să fie considerat cel mai bun profesor din catedra lui, din facultate şi chiar din Universitate. Circulau multiple legende cum Creţ îşi repeta în faţa oglinzii cursurile pentru a-şi însuşi pe deplin arta oratorică şi a impresionării unor copii.
În definitiv, la profesorul Creţ nimic nu era natural. Era prefăcut de la cap la coadă, un actor în lumea universitară, un individ care blufa şi practica la modul gros cacialmaua, un jucător de poker la nivel universitar!
Dar cea mai mare plăcere a profesorului Creţ era să bârfească! De la sine înţeles că studenţii savurau bârfele nu cursul, căci este mai plăcut să afli chestii despre ceilalţi profesori cu care faci ore chiar din gura domnului profesor Creţ, şeful de catedră al celor bârfiţi (bârfe despre soţii hoaţe , despre şi despre şi despre…)
Nu vă mint că mulţi dintre colegii lui de catedră, după cum mi-a povestit cel care a devoalat povestea, şi-l imaginau ca pe o precupeaţă cu şorţ şi batic urlând în gura mare frumuseţea zarzavaturilor pe care le avea la vânzare…
Profesorul Creţ avea un asistent pe care-l umilea în mod constant. La curs, la seminar, la practică, în şedinţe, Creţ nu avea limite. Ani de zile a practicat bârfa sub forma subminării stimei de sine a asistentului şi a altor colegi.
Profesorul Creţ, care era absolut convins de misiunea lui mesianică pe acest Pământ, pica în neştire la studenţi. La corectură lua în faţa asistentului o postură marţială şi îi spunea: Draaagăăă, aşa se face şcoală! Mi-e milă de tine, eşti manipulat de studenţi!
Evident că acuzele profesorului Creţ nu aveau niciun fundament real, dar înjosirea şi batjocorirea făceau parte din programul lui de lucru. Era modul lui de a fi, de a exista în Universitate!
Toate acestea au mers până într-o bună zi când asistentul marelui profesor Creţ a văzut cum pe culoarele Universităţii studenţii fac o bursă a subiectelor de examen.
Profesorul Creţ, absolut în credinţa că este un Dumnezeu al Universităţii, nu a luat în considerare că poate să fie fentat uşor de tinerii care se prinseseră de şnapanismul lui. Aroganţa lui Creţ fiind atât de binecunoscută a fost uşor de înşelat, căci Creţ credea că nimeni, absolut nimeni, nu are curajul să-l înşele. Prin urmare, deşi semna lucrările de examen, nu verifica biletele de examen extrase de studenţi. Nu le verifica vizual…
Iar pe culoarele Universităţii se derula bursa subiectelor lui Creţ!
Procedeul era infinit de uşor, ca să vă daţi seama ce profesor tâmpit a fost Creţ: studentul alegea un bilet de pe catedra lungă de 5 metri şi spunea cu voce sigură, fiind convins că Creţ în Dumnezeirea lui nu verifică: Biletul 5, domn` profesor. Dar biletul ales era de fapt 9, sau 14, sau 31…
Studenţii ştiau de mult ce conţine Biletul 9, sau Biletul 14 ca subiecte…
Şi se pregăteau doar pe subiectele pe care şi le alegeau din timp, transformând examenul lui Creţ într-o batjocură sau festival al ironiei!!! O contrapondere la ce le oferea Creţ la curs: bârfă, bârfă, bârfă şi un pic de materie!
Ura şi dezgustul împotriva profesorului Creţ era atât de mare, încât nimeni dintre cei care au ştiut nu au reacţionat împotriva acestui mod de a frauda examenul. Era de fapt o modalitate onorabilă a trece mai departe de un individ care frauda tot, de la bun simţ la relaţia cu colegii! Îşi bătea joc de tot, de toţi, de colegi, decani sau rector, pe faţă, iar Universitatea nu reacţiona…
Dacă credeţi că povestea se sfârşeşte aici, vă înşelaţi!
Datorită fraudării examenului pe scară largă, cu studenţi care luau numai 9 şi 10, profesorul Creţ a început să creadă că este şi valoros. Că la el la examen studenţii se pregătesc la maniera absolută, pentru că EL este un Dumnezeu Universitar!
Profesorul Creţ, într-una dintre multele discuţii cu asistentul său, i-a atras atenţia într-un mod deosebit asupra manierei în care se face carte.
Gen: Draaagăăă, uite cum se face caaarteee. Uite cum studenţii ăştia iau doar 10. De ce crezi? Pentru că sunt profesor bun! Nu cum te manipulează pe tine studenţiiii!
Răspunsul asistentului batjocorit ani de zile, alături de colegii de catedră, a fost următorul:
Dumneavoastră chiar credeţi ce spuneţi?
Aceste cuvinte au căzut greu asupra lui Creţ. Cu ochii injectaţi de mirare şi de stupefacţie s-a uitat la asistent.
Ce vrei să spui? Draaagăăăă…. urla necontrolat în birou Creţ…
Vreau să vă spun că de ani de zile sunteţi bătaia de joc a studenţilor, a celor care mă manipulează pe mine, după cum ziceaţi dvs, domnule profesor….
Şi apoi i-a explicat mecanismul înşelăciunii!
Marele Profesor Creţ era stupefiat!
A urlat incontrolabil pentru că începea să-şi conştientizeze penibilul.
Gâtuit şi-a întrebat asistentul: De când şti asta?
Răspunsul a fost rapid: De ani de zile!
Creţ a urlat din nou: M-ai lăsat să fiu penibil ani de zile?
Răspunsul asistentului a fost : DA!
Morala este veche: buturuga mică răstoarnă carul mare!
Valentin Fulger
Si ne bucuram ca si rectorul , decanul , partidul si ziarul au tacut . Bravo!