Oameni şi câini
Ca un mare iubitor de necuvântătoare am avut de-a lungul timpului mai multe astfel de exemplare pe lângă casă. Am ajuns să cunosc caracterele unor rase diferite, să le simt tendinţele şi să le anticipez reacţiile. Orice iubitor de animale poate să confirme ce spun eu: ajungi să-ţi dai seama de multe dintre trăirile lor.
Trecând peste aceste elemente ce ţin de legatura dintre stăpân şi animal, rămâne totuşi ceva: o încărcătură plină de învăţăminte pentru cei care vor să înveţe!
Am să vă relatez o întâmplare dintre două animale care poate să fie cu uşurinţă transpusă în mediul social.
Într-o bună zi, o mare femelă canină din rasa Rottweiler amuşina plină de muşchi nervoşi peste tot în jurul spațiului în care îi era permis să o facă. Trupul ei sănătos, mare şi negru, scânteia în soarele de vară iar încordările sporadice atunci când se oprea deasupra vreunui bolovan care i se părea interesant erau de-a dreptul impresionante.
Femela de Rottweiler era îngrozitoare pentru oricine o vedea pentru prima dată!
La celălalt pol se afla Negruţa (sau Micuţa după unii), o femelă metisă între un pechinez şi un şorecar. O căţeluşă mică şi neagră, sprintenă şi cu o privire extrem de vioaie şi inteligentă.
Viaţa a făcut ca întâlnirea dintre femela de Rottweiler şi Micuţa să aibă loc indiferent de părerea sau opunerea stăpânilor lor.
Femela de Rottweiler s-a repezit deasupra micului trup al metisei şi într-o deplină învolburare a prafului de pe drum a început să o facă, ceea ce credeam au atunci, o pungă de oase. Am privit înmărmurit cum i-a luat capul în gură şi am crezut că are să il zdrobească.
Am fost sigur că aşa s-a şi întâmplat când din gura Rottweiler-ului a început să curgă sânge. Încercam să opresc carnagiul dar… surpriză! Marea femelă de Rottweiler a fugit scheunând!
Micuţa metis străpunsese cu micii ei dinţi ascuţiţi ca acele limba Rottweiler-ului!!!
Am urmărit cum un animal în adevăratul sens al cuvântului, de peste 50 de kilograme, era pus pe fugă de un ghem de păr, care nu cred că trăgea la cântar mai mult de 3-4 kilograme!
Nu doar că am avut o revelaţie, dar am fost plin de respect faţă de Negruţa (Micuţa). Chiar şi azi, după mai bine de 6-7 ani de atunci, o văd şi o mângâi aproape în fiecare dimineţă când îmi aştept băiatul să coboare din bloc ca să îl duc la şcoală.
Micuţa, cu trupul ei acum bufliu, mi-a arătat o adevărată lecţie de viaţă!
Nu contează cât eşti de mare, contează cât ai dinţii de ascuţiţi!
Aviz tuturor celor care în lumea umană se cred mari. Există dinţi ascuţiţi la oameni foarte mici!
Valentin Fulger
