Omagiu ultimului artistocrat
A plecat și ultimnul aristocrat al României, Regele Mihai. Ultimul aristocrat dintre cei care se pretind lideri ai României. A plecat discret, așa cum a trăit, vrând parcă să mai dea o ultimă lecție de decență. Dar oare pricepe cineva? Senzația mea este că nu.
A părăsit această lume în ajun de Sfântul Nicolae, iar de atunci este omagiat de români. Este omagiat pentru ce a fost, pentru cum a trăit și cum s-a comportat. Este omagiat, acum, cum nu a fost niciodată, atunci când ar fi putut percepe asta. Dintr-o dată, a devenit de bonton să fii recunoscător față de cel care a fost, deși inainte de a fi fost, nu era atât de apreciat. Nici pe departe.
A fost, de fapt, batjocorit într-un hal fără de hal, după 1989, când a crezut, la fel ca și noi, că lucrurile se vor normaliza. N-a fost așa. Și la fel este și astăzi. Exact la fel.
Ceea ce se petrece acum pare că este o transpunere în fapte a proverbului popular care spune că, la noi, ești întotdeauna mai apreciat, după ce nu mai ești. Nu mai ești în viață. Nu-I mai poți privi distant în ochi pe cel care te-a înjurat, iar acum te laudă.
Apogeul zicerii populare ”despre mort numai de bine” a fost ședința omagială a Parlamentului României, care trebuia să existe fără tăgadă, dar în care spiritul fostului suveran trebuia să fie respectat mai mult. Și pus în practică.
Au fost discursuri laudative. Unele mult prea laudative pentru a le bănui de sinceritate. Printre cele mai folosite momente din viața Regelui a fost lupta sa cu Regimul Comunist, atât la instaurare, cât și după aceea. Dar cred oare rostitorii acestor vorbe că Regimul Communist a fost abominabil?
Și dacă cred măcar puțin, măcar unii dintre ei, cred pentru că nu s-ar fi putut îmbogăți în halul în care au făcut-o în acel regim. I-ar fi turnat cineva și ar fi înfundat pușcăriile, în baza celebrei Legi a Ilicitului. Dar așa, în libertate, altfel se pune problema. Acum e cu cercetări, cu proces, cu avocați, cu imunitate. Iar în curând nu va mai fi nimic din toate acestea. Nu va mai fi nevoie pentru că nu va mai fi cazul de nicio acuzație.
Întorcându-mă la Regele Mihai, cred că ar fi fost bucuros doar de omagiul oamenilor simpli și sinceri și nu de bufonii care n-ar fi avut loc la curtea sa imaginară. Se știe că era încântat de contactul cu oamenii și că nu punea atât de mare preț pe protocol, în prezența acestora. Contactul cu politicienii români n-a fost pe placul său niciodată, de la Ion Iliescu și până astăzi. I-a lăsat însă să se folosească de el, pentru că știa că zicerile sale din parlament vor rămâne istorice și vor ajunge la oameni.
Este aproape cert că i-ar fi plăcut să fie condus pe ultimul drum de Corneliu Coposu, un alt aristocrat, de data aceasta politic. La fel cum Regele și-a dorit, dar nu i-a fost permis să-l conducă pe Coposu pe ultimul său drum, în 1995. Din păcate, cum nu s-a putut atunci, nu se poate nici acum. Motivele sunt însă diferite, foarte diferite.
La sfârșitul săptămânii, Regele Mihai va fi înmormântat în țara lui. Acasă. În aceeași casă din care a fost izgonit de mai multe ori. Acum, nu-l mai poate izgoni nimeni niciodată. Nu se mai poate. Este însă târziu. Prea târziu.
Din păcate, ne-a părăsit și ultimul aristocrat.
Rămas bun, Majestate!
Nicu Tașcă