Pădure, Pădure…
Aleg să încep acest scurt articol cu o melodie foarte frumoasă! (https://www.youtube.com/watch?v=Fa16uwlMfpk)
O melodie pe care joacă mulţi români, la nunţi sau botezuri. O melodie care este de fapt prohodul vieţi noastre normale, liniştite din punct de vedere ecologic!
Cântăreţul nu doar că propovăduieşte tăierea pădurii, ci cântă tare corupţia bilaterală de la pădurar (angajat la stat) – la unu` Petrică! Şef de post! (angajat la stat). Şef de post în Ministerul de Interne al României!
Îi spune tare şi clar, cântat, lu` Şefu de post, că trebuie să continue împreună jaful pădurii! Că sunt prieteni! Şi nu de ieri de azi. De mult! Îi spune pe nume: Petrică! Şi îl roagă să-l mai lase să mai facă o tăiere mare din pădure în virtutea prieteniei de corupţie!
Melodia este de fapt o descriere cântată a unei realităţi de un sfert de veac!
Pe Ministeru` de Interne îl doare în dosu` Pădurii de această cântare a corupţiei. Ba cred că joacă toţi proştii cu chipiu, cu funcţii, de le sare pistolu` de la brăcinar! Se simt bine, deştepţii dracului!
Băăă, deştepţii Ministerului …
Melodia pe care jucaţi de vă pică gloanţele din pistolet, este una care îneacă în mizerie, apă şi noroi cetăţenii României! Ani de zile aţi închis ochii la furturile din păduri. Aţi primit mita cea de toate zilele! Altfel nu exista melodia asta! Acum suntem acoperiţi de ape şi murim!
Sunteţi mulţumiţi?
Ani de zile PSD si UDMR, pentru a conduce această ţară, s-au sărutat pe gură.
UDMR a ras până la temelie pădurile României. Cu sprijinul PSD, care pentru voturile UDMR a vândut plămânii României …
Valentin Fulger