Paradoxuri românești. Ediția 2018
România a fost parcă dintotdeauna o țară a paradoxurilor. Deși abia a început, 2018 este deja un an plin de paradoxuri, iar o scurtă trecere în revistă a acestora este necesară.
Țara în care pedofilii sunt polițiști. În trecutul nostru, chiar și în Europa, au mai existat cazuri de pedofilie. Și nu puține. Însă nu-mi amintesc să mai fi auzit de vreun caz în care adresorul să fie ceea ce se cheamă ”un om al legii”. Am fi putut crede că e o devianță individuală, însă aflăm că el a fost acoperit chiar de colegii săi de sistem. Este acesta un paradox?
Premierul nu poate da afară un ministru. Urmăresc politica de foarte mulți ani. Și pe cea românmească, dar și pe cea din Europa sau America. Nu am mai auzit așa ceva. Peste tot primul ministru este șeful guvernului, iar când nu e mulțumit de un ministru, îl demite sau îi cere să plece. Și ce credeți, ministrul chiar pleacă. La noi, miniștri au, ca să folosesc o sintagmă care face carieră, dublă comandă. Adică, îl iau la misto pe premier, având susținere puternică de la partid. Este acesta un paradox?
Războiul din PSD se îndreaptă spre o posibilă rezolvare, pe care am mai văzut-o. Mihai Tudose ar putea călca pe urmele lui Sorin Grindeanu. Încă nu e clar dacă va fi așa, dar scenariul se discută și are susținători. Ar fi o nouă schimbare de guvern în doar câteva luni. Adică, după ce a obținut un scor masiv, PSD se tot împiedică în guvernare. E acesta un paradox?
Aș mai putea continua, dar mă opresc aici.
Concluziile vă aparțin dumneavoastră, cititorii mei.
Nicu Tașcă