Pe Defileul Jiului, ca-n viaţă. Sau invers!

Cine nu a făcut măcar o dată Defileul Jiului a pierdut mult! Din multe puncte de vedere! Am făcut acest drum de mic copil (contabilizate cred că toate drumurile dus-întors sunt sute şi sute) şi pot spune cu certitudine că el este un indicator fidel al mai multor stări din societate.

Copil, împreună cu părinţii mei, am străbătut Defileul Jiului cu bătrâna dar loiala noastră Dacie 1300. Am prins pe Defileul Jiului accidente, o surpare de stânci (şi îmi aduc aminte cum oamenii s-au mobilizat pentru a degaja drumul şi cum un nimeni de la coadă, care nu a făcut nimic pentru degajare a plecat primul!) şi chiar un cutremur! (în anii 80, când împreună cu tatăl meu nu ştiam de ce maşina este prinsă de un tremur nefiresc; am oprit şi Defileul „mugea” înspăimântător pentru noi fiind evident că se întâmplă ceva).

Au trecut anii şi Defileul a început să se populeze din ce în mai ce. Carnetul de şofer a venit la 18 ani. De atunci au trecut 27 de ani…

În tot acest răstimp nu am avut niciun eveniment rutier (nu am lovit, nici măcar nu mi-am zgâriat maşina/maşinile). Dar am avut permisul suspendat pentru că în anii 90 un poliţist de la Rutieră, care a fost apoi demascat pentru matrapazlâcurile lui, după ce mi-a pus fiola mi-a urat drum bun. După ce am băgat maşina în garaj „poliţistul” care a venit după mine mi-a spus că „fiola s-a înverzit”. Era un joc pe care-l practica pentru mită! Pentru asta a şi fost eliminat din Poliţia Rutieră şi trimis la Judecătoria Petroşani să păzească deţinuţii. A murit, Dumnezeu să-l odihnească! Dacă vă întrebaţi de ce nu am contestat procesul verbal am să vă spun: mama mea, asistentă medicală, era în aceea seară de serviciu la Urgenţă şi ar fi trebuit să vin acolo şi chiar ea să-mi recolteze sânge. Am refuzat să-mi pun mama în situaţii penibile, deşi ştiam că sunt nevinovat …).

Am prins Defileul Jiului în reparaţii, nu pot să le spun modernizări. Zeci de semafoare au făcut viaţa şoferilor un iad pe drept cuvânt. Coloane de zeci de automobile se formau aşteptând cuminţi culoarea verde.  Am văzut cu ochii mei cum indivizi, cei mai mulţi imberbi, cu şepci pe o parte şi ochelari de soare ignorau cu jet de piş legea, în timp ce eu şi alţii ca mine respectam semaforul. Nu era nici măcar un poliţist! Nici unul!!! Acolo era Legea Junglei, dar oamenii legii erau pe alte străzi (vă dau un alt exemplu personal: în dimineaţa în care vărul meu a fost operat de cancer, şi care a şi decedat la câteva săptămâni, poliţia rutieră care pândea vigilentă în zona pustie Umirom din Petroşani  m-a amendat pentru că depăşisem viteza legală. Aveam 70 de km/oră într-o zonă absolut pustie!).

Am parcurs Defileul Jiului şi astă vară de multe ori. Am fost nevoit, o dată,  să-l parcurg cu 25-30 de km/oră, de la cap la coadă, şi cu mine alături sute de maşini,  din cauza unui turist polonez care, vrăjit se pare de frumuseţile patriei noastre, mergea fără nicio zbatere a conştiinţei pe mijlocul drumului. Părăsea axul drumului doar când venea ceva din faţă. Mi-am dat seama că la volan este un nesimţit sau un idiot. Dar ce puteam să fac? A doua zi am citit în presa judeţeană că turistul polonez s-a răsturnat pe Dealul Cetăţii din Deva. Nu m-am bucurat de accident, ci de faptul că diagnosticul meu s-a confirmat! Ce diagnosticasem ca idiot s-a dovedit a fi un idiot cu dovezi rutiere şi cu macara!

În urmă cu o săptămână am venit de la Piteşti. Pe Defileul Jiului, printre altele, întâlnesc un Matiz. Nu este o problemă marca, ci şoferul. În dreapta avea o persoana de sex opus care stătea cam mult pe umărul drept al conducătorului auto. Iar conducătorul auto mergea încet spre foarte încet şi doar pe axul drumului.  Nu depăşea 30 de km pe oră! Acest individ a reuşit să formeze în spatele lui o coloană de zeci de automobile. Nu-i păsa! Îl durea în Gara de Sud  de noi! Nu era nicio poliţie rutieră! Nici măcar de sămânţă!

Astă seară, traversând, a câta oară?, Defileul Jiului, am întâlnit o altă excepţie de la normal. Un autoturism de mare putere (îl vedeam la curbe) tracta după el o rulotă de vacanţă. Mergea exact cu 30 de km/oră! Nu avea nici cea mai mică strângere de conştiinţă pentru cei care se aflau în urma lui. Nimic, nimic, nimic!

Deşi a avut posibilitatea „tragerii pe dreapta”, o posibilitate de bun simţ căci ai două oglinzi retrovizorii şi una tip „lunetă”, nu s-a sinchisit de ea. Am depăşit „fenomenul” la Mânăstirea Lainici. La volan era o blondă plină de inele ce părea imperturbabilă!

O durea-n sudul gării de zecile de maşini pe care le făcuse coloană după ea.

Mi-am dat seama de cât de slab sunt pregătiţi viitorii şoferi de instructorii auto. Sau nesimţiţi! Bă, fraţilor: picuraţi în urechea celor pe care îi „învăţaţi” să conducă să tragă 15 secunde pe dreapta pentru a fluidiza traficul. Luaţi o grămadă de bani doar pentru a produce stres în trafic???  Inadmisibil!

Şi mai ales, Poliţia Rutieră! O gioco di mano legalizată! Niciodată nu sunt unde trebuie, intervin acolo unde se face planul de amenzi! Ca să fie… activitate! Nu aşa, bă băieţi…. de ce nu l-aţi stopat pe Mario Iorgulescu? Unde eraţi? La păcănele? Sau la Umirom?

La final, o concluzie: este de ajuns o singură persoană pe şosea ca să imprime ritmul pentru toată circulaţia.

În viaţa e la fel: un nemernic, unul singur, e de ajuns să te stopeze şi să nu ajungi (la timp) unde   ţi-ai propus (ca mobilitate socială!).

Să văd cine mă contrazice! Cu argumente, nu cu … i se pare lui!

Valentin Fulger