Politică cu ”no name”
La o distanță temporală apreciabilă, adică după 5 zile de la eveniment, am aflat că USR și-a ales conducerea filialei din Deva. Până aici nimic deosebit.
Numai că, parcurgând lista noilor șefi am constatat cu surprindere că numele sunt lipsite de orice rezonanță. Nu mă așteptam să fie cunoscuți în politică, dar măcar în alte domenii mi-ar fi plăcut să fi auzit de vreunul. Nu a fost așa.
Îi iau pe rând. Președinte este un domn Adrian Moldovan, vicepreședinți : Florin Cînda și Paul Dan Coste. Abia în biroul local sunt niște nume cu oarecare rezonanță, dar fără legătură cu cei care le poartă ca titular: Adrian David și Daniel Oancea.
Mă consider un om informat, dar nu am auzit de niciunul dintre cei enumerați, ori în politică e nevoie de oarecare notorietate. Nu cred că te poți prezenta cu ”no name”, care ne promit că anul viitor se vor prezenta la alegerile locale cu ”o echipă puternică, tânără și foarte capabilă”. Nu cred că e destul, chiar dacă scorul obținut la Europarlamentare a fost unul promițător.
Acel scor nu e meritul organizației din Deva.
Localele sunt cele în care e nevoie de oameni, de lideri, ori tocmai asta pare că USR nu găsește. Dar aștept cu nerăbdare alte comunicări – sper mai rapide și mai pertinente – de la echipa puternică, tânără și foarte capabilă. Dacă nu le va pica greu acest editorial, desigur.
Nicu Tașcă
Mă scuzi, nici eu n-am auzit de Nicu Tașcă!
Stimate Domnule Tasca,
Am citit cu atentie editorialul dvs si am ajuns la concluzia ca cel putin pe termen mediu am dreptate!
Alegerile din USR Deva au confirmat ce am spus in emisiunea Tv pe care cu profesionalism o conduceti. USR nu este un partid de lider, ci mai curand unul de echipa!
Probabil ca pe parcurs, profesionalizarea politica se va impune si vor incepe sa apara lideri, dar in acest moment USR este mai curand un partid de echipa!
Cu certitudinea ca ideile mele nu au sa va supere, ci au sa va indemne sa priviti mai optimist, va indemn sa ganditi si mai mult la ce am spus!
Cu multumiri pentru gazduirea ideilor mele,
Fulger Ioan Valentin
Domnule Fulger Ioan Valentin,
Imi plac ideile Dvs. dar nu inteleg cum e cu profesionalizarea politica. In ce conditii si cand credeti ca vom avea asa ceva in Romania deoarece la noi , inainte de alegeri apar partide ca broastele dupa ploaie, se voteaza niste liste ca dupa o perioada scurta de timp sa fie trimise la UE sau in CL „rezervistii” Eu am impresia ca Dl. Tasca a gandit si gandeste destul de mult cand scrie cate un articol. Eu cred ca trebuie sa cunosti macar un domeniu bine, sa ai experienta cat de cat, sa fii un bun gospodar la tine acasa, sa cunosti traditiile si cultura zonei daca vrei sa candidezi la locale. Sigur cei din USR stapanesc foarte bine propaganda ONLINE dar am vazut ca si la Nivel Central nu stau foarte bine cu Constitutia si Legile din Romania. Sper ca Dvs. Domnule Fulger nu veti candida din partea USR la locale la Petrosani. Cred ca ati fi potrivit pentru Consiliu Judetean Hunedoara daca se va vota uninominal.