Politica lu’ cine dă mai mult
În politica românească, nu ai timp să te plictisești.
Cei care până mai ieri se înjurau vorbesc astăzi de fuziuni, iar asemănările cu cea mai veche meserie din lume sunt tot mai evidente.
UNPR este ca o fată care vrea să se mărite (a câta oară?) din interes, ca să fiu totuși delicat.
Pe de o parte, negociază cu PNL, dar așteaptă și o contraofertă de la Liviu Dragnea, președintele PSD.
Adică, care dă mai mult. Mai multe locuri de parlamentari, evident.
Asta pentru că, în loc să ne dezoltăm, dăm tot înapoi. În loc să îmbunătățim alegerea uninominală, ne-am întors la blestematele liste.
Iar acolo, nu contează cine ești, nici de la ce partid vi, ci cât de bine te ai cu șeful sau cât de bine au negociat șefii partidelor între ei.
Așa supraviețuiesc toți politicienii ratați și pe care nu-i votează aproape nimeni.
Dincolo de cele spuse, se mai întrevede ceva.
Degringolada din PNL este uriașă. Pentru a supraviețui politic, lideralii lui Gorghiu și Blaga ar fuziona și cu Dracu’ în persoană. Îi vor și pe unepereriști, dar și pe socialiștii lui Mircea Geoană, ba chiar și pe cei care s-au strâns în jurul lui Daniel Fenechiu. Oricine, de oriunde.
Ca să păstrez comparația cu cea mai veche meserie. S-ar culca cu oricine, numai să mai spele cât de cât rușinea de la alegerile locale.
Slab proiect, stimați liberali! Foarte slab!