Politică și nesimțire
Întotdeauna m-a indignat peste măsură nesimțirea unor politicieni. A multor politicieni. De fapt, ei cred că dacă sunt pe funcții înalte pot să facă ce vor. Pot să sfideze, să ne jignească inteligența. Ba chiar sunt atât de nesimțiți încât nu ne iau în seamă atunci când le transmitem un mesaj.
Contrar oricăror reguli, ei cred că au libertatea de a face orice, când, de fapt, au mai puțină libertate decât noi ceilalți. Însă și dacă le spunem că nu e în regulă ce fac nu ne iau în seamă. Merg pe principiul ”Câinii latră, caravana trece” și pare că le merge. Se găsesc unii dintre noi care să-i voteze, indiferent câte prostii fac. Chiar dacă sunt proști făcuți grămadă, chiar dacă fură, sunt cetățeni care îi votează.
Dar, având instinct de animale de pradă, ei vor mai mult. Funcții mai înalte, milioane mai multe (de euro, doar nu credeați că de lei), privilegii uriașe și o armată de yesman-i.
De aceea, preocuparea lor pentru imagine atinge cote inimaginabile.
Așa a ajuns agramata Carmen Hărău să se bage chiar și la o gală de kickboxing, doar- doar mai câștigă niște imagine. Numai că, publicul unor astfel de gale nu înghite prezența penibilă a politicienilor în ring. Acolo e locul sportivilor și al confruntării adevărate, nu al blaturilor politice cu care Hărău și alții sunt obișnuiți. Așa s-a pricopist agramata mea preferată cu o serie de huiduieli, nu înainte să dovedească că e mai proastă decît prevede legea.
Doi băieți au făcut un efort și au ridicat corzile ringului pentru ca ”subținica” Hărău să poată pătrunde. Numai că ea a ales altă intrare. Pe lângă ”gaura” făcută de cei doi. Cât de penibil.
Exemplu ales nu deloc întâmplător. Candidata amintită, având numele de cod Eleonora, este prezentată ca fiind cea mai bună dintre liberalii hunedoreni. Aproape că mi-e frică că să gândesc cum se comportă cel mai prost dintre ei. Cu nesimțirea acesteia ne vom mai întâlni și în următorii patru ani, pentru că are șanse mari să fie aleasă în postul de senator.
Nu vă gândiți însă că în cealaltă parte, adică la PSD, e mai bine. Mai-marele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, a fost devoalat de preesă cum se lăuda cu voturile pe care i le va livra Biserica Ortodoxă, după ce s-a pupat cu Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza. De parcă nu am știi că așa se procedează. Mitropolitul l-a asigurat pe șeful PSD de susținerea preoților ardeleni, ca să nu-și facă griji prea mari. De altfel, nici nu cred că e prea îngrijorat după ce în vară a câștigat tot ce se putea câștiga.
Ca o formă de încurajare, Nistor se lăuda în fața pesediștilor săi cu isprava pupatului, iar cineva, vreun om răuintenționat desigur, l-a înregistrat. Dacă sperați că știrea aceasta va zdruncina în vreun fel orgoliul votantului PSD, vă înșelați amarnic. Chiar amarnic.
Prin urmare, e tot mai clar că politica și nesimțirea merg mână în mână în țara noastră. Și pare că tot așa vor sta lucrurile și de acum încolo. Iar vina lor nu e cea mai mare. A noastră e. A cetățenilor. Pentru că nu sancționăm astfel de derapaje. Niciodată.
Nicu Tașcă