Politicienii români și fascinația dictaturii
Știm foarte clar că istoria noastră modernă este marcată de dictaturi. De la ultima și cea mai neagră au trecut abia 34 de ani.
Cu toate acestea pare că vocația dictaturii se află în aproape fiecare politician român.
Cel mai bun exemplu este președintele Klaus Iohannis, care, pe final de mandate, își arată adevărata natură, cea de monarh absolut al României. Cum altfel am putea citi plimbările de nabab pe care le-a făcut în ultima vreme doar cu avioane private și – ca orice monarh absolut – cu cheltuieli secretizate. Pentru mine nu este o mare surpriză.
Mi-am dat seama de caracterul lui Iohannis de la episodul aruncării paltonului pe mașină.
Și totuși, el nu s-a pus singur în postura aceasta, ci a fost pus de milioane de români care au crezut în natura sa nemțească.
Coborând mai jos, la nivelul localităților, vedem alți monarhi.
Mulți cu mai multe mandate decât președintele, dar cu aceleași apucături. Este știut că puterea unui primar este aproape absolută, mai ales atunci când nu există nicio brumă de opoziție. Iar longevitatea în funcție agravează simptomele într-o măsură atât de mare încât sunt ușor de observat de către orice cetățean.
Ambele tipologii s-au născut din contexte nefericite.
Când alegătorul a fost lipsit de alternativă credibilă și atunci a înscăunat dictatori. Iar ei s-au înșurubat atât de bine încât au transformat țara și localitățile în moșiile proprii.
În curând vom intra în anul electoral și vom fi din nou chemați la vot. Putem vota mai bine?
Nicu Tașcă
