Ponta se visează Macron
Fostul premier și candidat la Președinția României, Victor Ponta, și-a găsit un model în politică. Nu, nu este Adrian Năstase, cum ați putea crede. Este președintele Franței, Emmanuel Macron.
Ponta vrea să transforme noul său partid, Pro România, într-o Mișcare ”En Marche!”, asemănătoare celei care l-a propulsat pe Macron la Palatul Elysee. Ponta este animat de faptul că mișcarea lui Macron este considerată a treia cale, adică nu e nici de stânga și nici de dreapta.
Abordarea aceasta pare să fie strategia cu care Ponta și partidul său înțeleg să intre în anul electoral 2019.
Numai că, spre deosebire de Macron, Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, la prima participare. Poate încerca din nou în toamna lui 2019, însă șansele de reușită sunt mult mai mici. Iar pentru a avea succes cu noul partid și noua abordare, Ponta și ceilalți trebuie să țină cont de specificul local. Adică, suntem noi, românii, francofoni, dar nu cred că suntem chiar francezi.
Nu știu dacă, după ce a făcut anunțul privind noua abordare, Ponta a mai urmărit știrile. Ar fi aflat că, fermierii francezi l-au primit cu huiduieli pe liderul de la Elysee, la un târg de profil.
Dar, ca orice copil, și Victor Ponta se poate visa orice. Chiar și Emmanuel Macron.
Deși cred că e cam bătrân pentru asta.
Nicu Tașcă