Programe și promisiuni extraordinare
Nici n-a început încă campania electorală că au și început să curgă mitingurile și programele peste noi. Dacă la mitinguri se mai vede și o parte urâtă, la programe toate partidele sunt un fel de Moș Crăciun venit înainte de termen, vorba lui Rareș Bogdan.
Prezentate la televizor sau în pliantele electorale, aceste programe sunt absolut extraordinare, la fel și promisiunile. Numai că nu de promisiuni am dus noi lipsă până acum, ci de fapte. Aruncând un ochi pe aceste programe și pe promisiunile partidelor, ai putea crede că, în 2017, România va fi un fel de paradis. Că nivelul de trai va exploda. Că firmele românești vor fi tot mai prospere, că salariile vor crește, despre pensii nici nu mai vorbim, corupția va dispărea, aranjamentele din licitații și concursuri vor fi și ele istorie.
Dar rațiunea se întoarce din scurta vacanță și ne face să ne întrebăm cum de nu s-au întâmplat aceste lucruri până acum, că doar partidele astea au mai guvernat România și până acum. Și noi am dus-o tot rău. Din ce în ce mai rău. Nivelul de trai a luat-o la vale, în loc să crească vertiginous.
Numai că, pe lângă activele de partid, care vor vota ca la un semn, politicienii români mizează pe memoria noastră scurtă. Și până acum aș zice că le-a ieșit destul de bine. Pentru că, din mandate în mandate, românii – e drept că tot mai puțini, cu excepția Prezidențialelor din 2014 – votează. Votează după cum le sună mai bine serenadele politicienilor din talk show-urile de seară.
Fiți, așadar, în gardă! De acum toți politicienii cântă pe voci. Și cântă bine, la sentiment, de inimă grea, plăcut urechii. Doar- doar vor avea ce număra mai mult în seara zilei de 11 decembrie, când va fi frig și urât.
Despre cum au cântat în perioada asta, vom tot vorbi de acum încolo, dar și mai abitir după 11 decembrie, când vom știi și rezultatele cu care ne-au cântat, dar și câți dintre noi au fost mobilizați într-o zi de decembrie să meargă să-i pună pe scaune pe îmbuibați.
Atunci, vor fi fost uitate și programele și promisiunile, ba chiar și vorbele dulci. Tonul discursurilor va fi altul, sepepiștii vor fi tot mai numeroși, după modelul vizitei lui Dacian Cioloș la Petroșani, iar limuzinele și elicopterele tot mai luxoase și mai scumpe.
Nu știu de ce, dar de când am început să scriu acest editorial îmi răsună în urechi două versuri celebre.
”Nu mai votez pe nimeni,
Nici dacă mă bateți!”
Nicu Tașcă