Proiectul “Cetățenie vulcăneană” a intrat în faza de evaluare
Proiectul “Cetățenie vulcăneană”, implementat de Asociația Academia pentru Democrație, Comunitate și Mediu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vulcan, a intrat în faza de evaluare.
”Mare parte din activitățile proiectului au fost realizate. Este vorba despre sesiunile de training și feedback-ul celor 103 de elevi ai Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu”, care au învățat ce este participarea publică și care sunt instrumentele acesteia, precum și realizarea site-ului. Din ceea ce am reușit să vedem până acum, domeniul participării publice îi interesează foarte mult pe elevii vulcăneni, iar ei își doresc să poată contribui la îmbănătățirea calității vieții în orașul în care trăiesc, printr-un dialog liber și direct cu autoritățile publice”, a declarat președintele Academiei pentru Democrație, Comunitate și Mediu, Nicu Tașcă.
Proiectul “Cetățenie vulcăneană” are ca obiective apropierea tinerilor din Municipiul Vulcan de comunitatea locală, creșterea competențelor tinerilor și creșterea ratei de angajare a acestora după finalizarea studiilor.
A.I.
1 Response
[…] detalii și pe: https://jvj.ro/ Tags: Cetățenie vulcăneană proiecte tineri proiecte tineri valea jiului […]