Proiectul “Cetățenie vulcăneană” s-a încheiat
Proiectul “Cetățenie vulcăneană”, implementat de Asociația Academia pentru Democrație, Comunitate și Mediu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vulcan, s-a încheiat.
În cadrul acestuia, 103 de elevi ai Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu” Vulcan au învățat ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia.
” În perioada de desfășurare a proiectului, tinerii au avut ocazia să discute cu oameni care dețin expertiză în domeniul participării publice, putând să înțeleagă importanța acesteia pentru comunitatea locală. Acum, la finalul proiectului, tinerii își vor putea identifica un rol pe care să îl joace în comunitatea locală, pot să-și dezvolte o carieră, dar și să contribuie la schimbarea comunității în care trăiesc. Sperăm să revenim anul viitor!”, a declarat președintele Academia pentru Democrație, Comunitate și Mediu, Nicu Tașcă.
Proiectul “Cetățenie vulcăneană” a avut ca obiective apropierea tinerilor din Municipiul Vulcan de comunitatea locală, creșterea competențelor tinerilor din Municipiul Vulcan și creșterea ratei de angajare a acestora după finalizarea studiilor. ”Toate obiectivele au fost îndeplinite”, a încheiat Tașcă.
A.I.