Proiectul ”Lupeni- Municipiul Tinerilor” s-a încheiat
Proiectul ”Lupeni – Municipiul Tinerilor”, implementat de Asociația ”Niloran”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Lupeni și Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” și Liceul Tehnologic Lupeni, s-a finalizat cu succes.
În cadrul acestuia, 164 de tineri de la cele două licee au luat contact cu participarea publică și mecanismele acesteia. În urma derulării proiectului, tinerii pot înțelege acum mecanismele participării publice și cum pot fi ele folosite.
Președintele Asociației Niloran, Nicu Tașcă, susține că proioectul și-a atins scopul și a ajuns la tinerii lupeneni. ”Am încheiat un proiect important, atât pentru noi, cât și pentru comunitatea lupeneneană. 164 de tineri au avut ocazia să afle despre participarea publică, iar unora dintre ei chiar le-a plăcut conceptul. Suntem foarte încântați de modul în care a decurs acest proiect și ne dorim să continuăm această activitate la Lupeni, dar și în alte orașe din județ. Prin perseverență vom putea crește participarea publică în județul nostru și chiar în România”, a declarat președintele Asociației Niloran.
Conform sursei citate, în urma acestui proiect a crescut gradul de informare cu privire la viața socială locală, iar participanții se vor putea implica în viața comunității, în rolurile identificate în cadrul training-ului (ONG-uri, grupuri informale de cetățeni s.a.), în perioada următoare.
Proiectul “Lupeni – Municipiul Tinerilor” a avut ca scop crearea unei punți de legătură între tineri și societate și sprijinirea tinerilor liceeni în demersul lor dezvoltare, prin educație nonformală.
A.I.