RĂUL DIN EI
Este o zi de duminică.
Una dintre multele alte zile de duminică pe care le-am trăit până acum.
Viaţa ar fi simplă, şi poate fericită, dacă nu aş alege să citesc ce se întâmplă în lume.
Dar aleg să mă complic şi să mă încarc negativ pentru că vreau să aflu despre lume, despre ce fac oamenii.
Am doi copii. Un băiat şi o fată. Şi tot ce se întâmplă negativ cu alţi copii mă afectează (aproape) personal.
Aşa simt! Şi aşa este corect…
Citesc că un român din Italia a violat şi omorât o fetiţă de un an şi jumătate.
Fetiţa concubinei dintr-o altă relaţie.
Pentru că avea la îndemână permanent o femeie matură, exclud faptul că individul nu era la zi cu relaţiile sexuale, cu reglarea hormonală, cu tot ce presupune libidoul satisfăcut în varii forme.
Dacă am exclus acest fapt multivariat, mai rămâne să includem un altul.
Unul singur: RĂUL DIN EL!
Eu sunt un adept al globalizării, al Europei Unite, al vaccinării, al ştiinţei. Eu cred în multiculturalism, în acceptarea a tot ce poate să fie acceptat raţional. Sunt un adept al toleranţei.
Dar am limite şi le expun fără frică! Mai ales dacă este vorba de copii!
Şi IAR includ RĂUL…
Cred şi sper că am dreptate când spun că astfel de BESTII, care abuzează de copii, nu mai au voie să trăiască în societate. Locul lor este foarte departe de societate…
Cred cu tărie că cei care abuzează de copii (direct ca şi corupători, ca traficanţi şi proxeneţi) nu merită să trăiască în societate.
Cred şi susţin că orice formă de corupere şi exploatare a copiilor trebuie să fie similară cu CRIMA!
Cred şi susţin că este vremea unei alte perspective asupra celor care abuzează copiii.
Una corectă şi fără suspendare, fără arest la domiciliu sau control judiciar.
PS1:
Pentru cei care nu-i incriminează pe violatorii de copii, trecând cu nepăsare peste ştirile despre ei, îi îndemn să vorbească cu părinţii acestora.
Pentru cei care nu-i incriminează pe traficanţii de copii, considerând că aşa ceva nu există, îi îndemn să vorbească cu părinţii acestora.
Pentru cei care cred că RĂUL nu există în cei care-şi bat joc de copii, îi îndemn să se roage lui Dumnezeu!
Au multă nevoie de EL!
PS2:
Cred şi susţin modificarea Codului Penal din România care să aibă toleranţă zero pentru abuzatorii de copii. În oricare formă are ea loc.
Cred asta cu tăria şi credinţa cu care mulţi avocaţi, procurori şi judecători ar trebui să se gândească la proprii lor copii dacă ar fi victimele traficanţilor şi proxeneţilor.
Şi dacă această gândire are loc, atunci îi salvăm pe cei care încă nu au ajuns victime!!!
Valentin Fulger