Realitatea social-virtuală
Plec în articolul de faţă de la relatarea unei ştiri care a dominat spaţiul internetului pe nişa celor interesaţi. Este vorba de celebra peliculă cinematografică Matrix ce a aprins imaginaţia tuturor celor pasionaţi de IT şi i-a făcut să gândească nu tocmai relaxaţi la o lume hibridă, dominată rând pe rând de oameni şi entităţi anorganice. Tema nu este nouă ci a fost preluată de la mai vechii scriitori de SF şi cizelată până la rafinamentul epocii digitale, care a permis realizarea unor efecte speciale care pot să mintă nu doar ochii ci şi raţiunea celor mai sceptici dintre analiştii fenomenului. Poate vă întrebaţi de ce încep acest articol cu o referire nu la realitatea socială, ci la cea virtuală!
Pentru că Matrix a reuşit să creeze nu doar un public global, al celor care l-au urmărit, ci mai ales un fenomen global în care au fost „înregimentaţi” cei care au încercat să-i descifreze mesajul ascuns, promovat de codurile verzi care curgeau sub forma unor picături de ploaie pe întreg ecranul. Nu puţine au fost părerile după care filmul este un avertisment din partea celor mai informaţi dintre cetăţenii planetei care doresc să transmită un mesaj de avertizare către toate conştiinţele adormite, dar pe care nu-l pot face în mod oficial, ci criptat foarte inteligent, ascuns nu în cele două ore ale fiecărei pelicule din cele trei care formează seria, ci în prezentarea lor!
Din păcate, pentru adepţii mesajelor inteligent criptate de către seria Matrix adevărul vine ca un Ciocan al lui Thor, spulberându-le toate scenariile făcute în anii de după 1999. Realitatea este una ironică, chiar cinică dacă ne gândim câte „conştiinţe adormite” au fost trezite la viaţă prin seria Matrix şi sugestionate să vegheze la binele planetar, la supremaţia oamenilor în faţa inteligenţei artificiale, la primatul organicului asupra anorganicului! Voi reproduce în continuare cele recunoscute de producătorul seriei Matrix, Simon Whiteley: „Îmi place să spun tuturor că renumitul cod Matrix este făcut din reţete japoneze de sushi”(http://www.descopera.ro/lumea-digitala/16798654-codul-de-la-inceputul-filmelor-matrix-a-fost-descifrat-iar-rezultatul-este-surprinzator ).
Aşadar nici vorbă de criptări ezoterice despre originea oamenilor, cum credeau fanii, legături cu rase extraterestre care ne-au influenţat trecutul, prezentul şi viitorul prin manipulări ale ADN-ului hominid şi transformarea noastră în homo sapiens, nici măcar vreo referire la Iluminaţi sau la masoni, la Vatican sau la Sfântul Gral. Nimic! Doar nişte banale preparate din peşte şi fructe de mare, amestecate cu orez. Iată ce a incitat imaginaţia a sute de milioane de oameni timp de aproape două decenii: nişte reţete de bucătărie prezentate codat, puse într-o lumină verde fosforescentă, iar ca fundal sonor un dialog purtat în şoaptă speriată! Altfel spus, sutelor de milioane de oameni li s-a prezentat o himeră, dar în mod voit li s-a inoculat posibilitatea extrem de mare ca aceasta să fie o realitate ce bate spre certitudine. O farsă demnă de un Oscar al minciunilor!
Este astăzi realitatea virtuală o realitate socială? (invers, pe linia Matrix, am putea considera realitatea socială drept una virtuală!). Indiscutabil că da şi mi-am propus ca într-o viitoare cercetare de teren (printre utilizatorii susţinuţi ai reţelelor de socializare) să aflu cât mai multe despre acest nou univers în care oamenii îşi construiesc relaţii, şi de ce nu?, o identitate socială care concordă în anumiţi parametrii (cât?) cu cea din realitatea concretă.
Plecând de la o farsă SF cu caracter planetar, cum este cea de tip Matrix, pot aminti şi alte fapte, dar din păcate, nu la capitolul farse, care au suscitat imaginaţia umană dincolo de limite. Una care deşi se raportează la o organizaţie cu caracter rasist, a avut darul de a se încununa cu o aură aproape mistică. Mă refer la organizaţia rasistă Ku Klux Klan, cunoscută şi sub acronimul KKK. În urmă cu mai bine de 15 ani, am citit într-o sursă tipărită explicaţia oferită acestui acronim. Deşi am (re)căutat sursa, inclusiv pe internet, nu am găsit-o şi, interesant, nici măcar explicaţia oferită de aceasta. Explicaţiile oferite de Internet (şi nu ai cum să-l ignori, în noua realitate socială) se limitează la a spune că originea acestei denumiri are o terminologie greacă: „Denumirea vine probabil din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, și cuvântul clan” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ku_Klux_Klan).
Sursa la care mă raportez infirmă Internetul, cu toată bogăţia lui de informaţii, şi susţine cu totul altceva. Ceva lipsit de orice caracter mistico-ezoteric. Ku Klux Klan reproduce de fapt un sunet! Şi la rândul său sunetul este prelucrat în titulatură pentru că de fapt ar trebuie să fie scris astfel: Cu Clucs Clancs, adică deschiderea (Cu), (încărcarea şi) închiderea (Clucs) şi armarea carabinei (Clancs)!
Cu Clucs Clancs a devenit pe parcurs Ku Klux Klan! Fără mister, fără ezoterism, fără mistic, fără servicii secrete. Doar imaginaţia unora dintre cei care au pus bazele acestei organizaţii.
Aduce bine cu iluzia Matrix, nu?
Deşi multe surse susţin că partidele comuniste (inclusiv social-democrate) au culoarea roşie pentru a simboliza „sângele vărsat de muncitori în lupta cu opresorii capitalişti” (http://www.descopera.ro/mari-intrebari/13558250-de-ce-comunistii-au-ales-culoarea-rosie ) există şi alte surse care susţin contrariul. Personal, cu ani în urmă, am vizionat un documentar englez pe un post TV străin de mare audienţă, dar difuzat şi în România, care a susţinut că Marx a scris Manifestul Partidului Comunist pe nişte şerveţele într-un bar din Londra. După ce l-a scris a găsit de cuvinţă, pentru că nu avea coperte, să-l introducă între coperţile meniului barului, care întâmplător era roşu! Numele barului în sine fiind Leul Roşu sau Dragonul Roşu. Mai contează? Şi de aici culoarea roşie a partidelor comuniste, fără ezoterism, fără simbolism, fără semnificaţii ascunse!
Ura unora dintre noi împotriva celor de altă orientare sexuală este naturală sau artificială?
Avem din naştere o aversiune prescrisă împotriva celor care se descoperă de altă orientare sau o învăţăm? Este adevărat ce se spune, că, în zilele noastre, buna cuvinţă nu mai este ca în bătrâni, că în trecut oamenii erau mai morali?
Realitatea socială actuală atât de puternic impregnată de cea virtuală (şi aici mă refer la informaţiile digitale care ne inundă) ne relevă din abundenţă date cu privire la orice căutăm în PC, laptop, telefon inteligent. În şcoala generală, în liceu şi mai ales în facultate, fără a avea acces la informaţiile de pe Internet, am învăţat ceva.
Mă refer acum punctual la filosofie. Ştiam că Socrate, Platon, Aristotel sunt titani ai gândirii. Acum aflăm că ei sunt şi altceva, în afară de titani ai gândirii. O simplă căutare pe Internet îmi arată că ei sunt şi partizani ai iubirii homosexuale, dar în acelaşi timp predică importante elemente de logică, filosofie şi astronomie (chiar dacă, din acest punct de vedere, Platon şi Aristotel greşesc în poziţia lor geocentrică). Totuşi, e ceva să afli că Platon şi Aristotel au fost şi altceva decât heterosexuali, indiferent ce orientare ai avea! Şi nu doar ei, ci şi alţi evidenţiaţi în ştiinţă, pictură, sculptură, muzică.
Să mai spun de celebrul Andersen pe poveştile căruia adorm milioane de copii? De faptul ca Mozart era scatofil? Că obiceiul bărbieritului vine de la generalii lui Alexandru Macedon, care pentru a nu se simţi în inferioritate faţă de ei, pentru că era spân, au luat hotărârea de a-şi rade părul de pe faţă în fiecare dimineaţă cu cuţitele?
Într-un astfel de punct începi să te întrebi ce este adevărat şi ce nu din ceea ce afli. Căci eşti într-o mare dilemă!
Persoane abilitate, mai ales cadre didactice, îţi vor spune să te îndrepţi către Bibliotecile universitare, căci acolo vei găsi informaţii veridice, capabile să te edifice asupra a ceea ce cauţi să lămureşti. Şi totuşi, vizavi de cărţile şi studiile serioase din biblioteci, care se presupune că au girul ştiinţificităţii din moment ce au fost sponsorizate şi publicate sub egida unor programe europene, am mari rezerve pe care le expun aici împărtăşind cu dumneavoastră temerile unui mare sociolog român, dar asta într-un articol viitor.
Valentin Fulger
