Relativizarea ştiinţei dreptului şi premisele partidului de butonieră
De aproape trei ani Statul Român şi Justiţia din România se află sub un asalt permanent. Orice ştiinţă, fie ea exactă sau socială, este dominată de reguli şi norme care fie sunt imuabile, fie cunosc transformări lente în lumina unor descoperiri de ultimă oră care fac obligatorie schimbarea principiilor care întemeiază paradigmele.
Din câte ştiu în ultimii trei ani nu s-au adus contribuţii dramatice în domeniul ştiinţelor juridice care să impună reconsiderarea sistemului de norme, reguli şi valori care îl făceau să fie funcţional. Dimpotrivă, există tendinţa unei modernizări calme, care să nu bruscheze pe cei care împart şi cei care caută dreptatea!
În România ultimilor trei ani, Liviu Dragnea şi apropiaţii lui (îi voi enumera într-o ordine întâmplătoare, nu în cea a climatului de sinistru pe care l-au impus societăţii şi justiţiei), indivizi precum Nicolicea, Iordache, Olguţa Vasilescu, Rădulescu Mitralieră, Codrin Ştefănescu şi alţii, au impus Justiţiei o transformare hidoasă.
Transformarea la care mă refer nu are nimic în comun cu ştiinţa dreptului obiectiv, cu atmosfera necesară de stabilitate oferită justiţiarului şi justiţiabilului. Nu!
Schimbările au fost unele care au născut monştrii juridici făcând din ştiinţa dreptului cea mai relativă dintre ştiinţe, căci metamorfozările nu erau unele discutate pentru interesul larg al societăţii, ci pe marginea mesei pe care odihneau paharele cu vin (vă aduceţi aminte cum Codrin Ştefănescu ne povestea cum se luau deciziile în partid „la restaurant, la un vin cu băieţii”?).
În sânul societăţii româneşti, care bravo ei că a reacţionat exemplar, s-a născut sentimentul fricii că legea devine ceva pur subiectiv, aplicată doar pentru cei care o gândesc special pentru ei. Faptul că legile prindeau în mâinile PSD-ALDE consistenţa plastilinei au înspăimântat segmentele raţionale ale societăţii care au conştientizat că Instituţia Justiţiei devine o instituţie relativă.
Prezenta mare la vot ne arată că societatea românească liberă şi clară, incluzând aici şi minunata ei diasporă, a reacţionat şi a reuşit!
Liviu Dragnea, cel mai urât lider din istoria PSD, a reuşit să ne arate că dictatura este oricând posibilă dacă ai în spate un partid care are peste 40% iar disciplina de partid se transformă în vasalitate faţă de preşedintele partidului.
Pentru PSD urmează o perioadă nebuloasă. Fără a teoretiza prea mult vreau să spun că România are nevoie de un partid de stânga. Un partid modern, profund progresist şi întemeiat pe aderarea la valorile ideologiei social-democrate pro europene!
Pentru PSD aceste lovituri succesive de măciucă trebuie să fie un reset general. Dacă PSD nu va înţelege că partidul nu înseamnă o federaţie de clanuri regionale, că partidul nu înseamnă autoritarismul lui Dragnea, excentricităţile lui Mazăre sau împănarea lui cu neamuri şi amante, va avea un viitor de la mediocru spre minuscul. Va deveni un partid de butonieră!
Dacă PSD vrea să mai existe, trebuie să se repopuleze cu oameni noi, să se profesionalizeze şi să se debaraseze de aşa zisele VIP-uri care luate la bani mărunţi pot să fie foarte uşor devoalate ca nişte eşecuri politice.
Pentru adversarii PSD menţinerea la vârful partidului a unor oameni din vechea garnitură, extrem de vizibilă în ultimii ani, înseamnă aur curat. O binecuvântare! Cel mai trist pentru PSD este că vechea garnitură este compusă masiv din oameni tineri, extrem de agresivi şi periculoşi pentru democraţie, societate şi în particular. Asta a crescut PSD în pepinierele lui de partid…premisele partidului de butonieră!
Valentin Fulger
