Reportaj AFP: Cum trăiesc minerii care au mai rămas în Valea Jiului
Nu toate minele din Valea Jiului s-au închis. Din cele 15 mine de cărbune care existau în Valea Jiului până în 1989, patru mai funcționează și astăzi, dar două dintre ele se pregătesc să închidă și ele porțile.
O echipă a Agenției France Presse a realizat recent un reportaj la fața locului.
Pentru mineritul din Valea Jiului, care are o istorie de 160 de ani, viitorul este sumbru. Puținii mineri rămași aici sunt dominați de apatie și neîncredere, iar alegerile de duminica viitoare îi lasă indiferenți.
”Ce să mai sperăm? A încercat cineva vreodată cu adevărat să facă ceva bun pentru Valea asta?”, răspunde retoric minerul Lucian Iganescu, de 38 de ani, de la mina Vulcan.
După aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, România a decis reducerea drastică a subvențiilor pentru sectorul minier, care funcționa cu mari pierderi financiare, iar producția a scăzut de la 22 de milioane de tone în 1992, la 600 000 de tone în 2019.
Din cei 54 000 de mineri care lucrau în Valea Jiului în 1990, au mai rămas azi doar 4500.
Alin Udvar, directorul minei Lonea, se așteaptă ca ultima tonă de cărbune să fie extrasă în 2024.
Unul din motivele pentru care minerii de aici spun că au ales această meserie este acela că au dreptul de a se pensiona devreme, la 45 de ani. Dar ei plătesc un preț greu pentru asta: speranța medie de viață în rândul lor este de doar 55 de ani.
Și asta în special datorită bolii de plămâni caracteristice acestei branșe, silicoza, care se manifestă prin întărirea și practic pietrificarea treptată a plămânilor, până la asfixia totală.
”Nu l-aș angaja pe copilul meu de 18 ani aici în mină pentru nimic în lume. E o muncă foarte grea, periculoasă și îți mănâncă sănătatea… ”, spune minerul Ferenc Balog, de 44 de ani, care tocmai iese din schimb, cu fața înnegrită. ”Tinerii de aici nu au altă șansă decât să plece în străinătate”, adaugă el.
Potrivit actualului guvern, România ar trebui să beneficieze de investiții de 1,9 miliarde de euro pentru trecerea la energiile regenerabile, iar unii din administratorii parcurilor eoliene din țară spun că sunt gata să angajeze forță de muncă inclusiv din Valea Jiului, ceea ce le-ar aduce și un sprijin financiar consistent din partea guvernului.
Dar minerii care au trecut din mină la parcurile eoliene pot fi numărați pe degetele de la o mână. Sunt doar câțiva, care s-au angajat la un parc eolian din județul Constanța.
Lucian Ignatescu este unul dintre ei, numai că, între timp, el și-a dat demisia și s-a întors în Valea Jiului. ”Probabil că o să mă duc iar acolo, dar numai după ce ies la pensie de aici”, spune el.
Sursa: RFI România
””Ce să mai sperăm? A încercat cineva vreodată cu adevărat să facă ceva bun pentru Valea asta?”, răspunde retoric minerul Lucian Iganescu, de 38 de ani, de la mina Vulcan.”
Răspuns, da! Valea Jiului a cunoscut cea mai mare înflorire din istoria sa după greva minerilor din august 1977 și prin sacrificiul fizic și juridic al conducătorilor acesteia, câțiva care-au înfundat pușcăriile comuniste și alte sute fiind strămutați sau expulzați din Valea Jiului, împreună cu familiile!
Săracul miner, Lucian Iganescu, de 38 de ani, nici nu era născut în august 1977 și nici n-a avut de unde să învețe despre eroismul minerilor Văii Jiului la greva din august 1977. Păcat și absolut revoltător!