Revoluţia amânată
Marx, atât de drag celor care iubesc orânduirea socialistă, arată fără echivoc în cea de-a patra lege a dialecticii lui că progresul are loc prin salturi. Există un moment în care societăţile se „plictisesc” de schimbările line şi apelează la Revoluţie. Aceasta este diferenţa dintre cantitativ si calitativ în schimbarea socială!
Raportat la Revoluţia Română din 1989, tradusă în cheie marxistă, cea de-a patra lege nu poate să fie aplicată. O dată că eram în socialism (sau ne îndreptam către el) şi a doua oară pentru că marxiştii ortodocşi ar considera Revoluţia lui 89 una reacţionară, îndreptată împotriva chiar a idealului suprem al omenirii: comunismul.
Dincolo de aceste precizări teoretice doresc să arăt un fapt deosebit de interesant pentru Revoluţia din 1989. Calitatea celor care au participat la săvârşirea ei, luaţi la purecat pe vârfurile lor, este una care indică fără doar şi poate că a fost o Revoluţie de Cosmetizare, o Revoluţie de lifting facial a orânduirii socialiste.
Prezenţa la vârf în rândurile celor care contestau autocraţia lui Ceauşescu a celor din eşaloanele doi şi trei din PCR (activişti de partid, secretari de partid, profesori de socialism ştiinţific etc) nu face decât să certifice cele spuse anterior.
Cum ar putea bunăoară, un profesor de socialism ştiinţific, să dorească dărâmarea orânduirii socialiste? Care ar fi resorturile lui interioare pentru a face aşa ceva? Să nu uităm că zeci de ani aceşti profesori au predicat socialismul de la catedră ca popa din altar creştinismul. Câtă încredere poţi să ai într-un astfel de om/profesor care în acel moment luptă împotriva a ceea ce a predicat aproape religios zeci de ani şi în numele căruia a lăsat repetenţi zeci sau poate sute de studenţi cărora le-a schimbat destinul?
Şi totuşi: Revoluţia din 1989 a fost una exotică, activiştii de partid și profesorii de socialism ştiinţific luptând împotriva a ceea ce injectaseră zeci de ani în minţile românilor.
Să fie oare vorba de o revelaţie morală? Nicidecum! Este vorba de cel mai ordinar oportunism. Aşa cum în comunism au sesizat oportunitatea de a trăi bine şi temuţi ca nişte mici Dumnezei (căci aşa s-a creat cultul personalităţii în România) tot aşa au sesizat oportunitatea de a participa la schimbarea lui Ceauşescu. Nu şi-au dorit nicio clipă democraţie, pluripartidism sau alegeri libere. Nu vă faceţi iluzii! Şi-au dorit doar o mică eliberare a presiunii, o dare înapoi a piuliţei de pe şurub timp de un filet. Tot ce şi-au dorit a fost crearea unei iluzii de mai bine în schimbul creşterii puterii lor. O creştere exponenţială. În rău, căci sunt incapabili de bine!
Planurile lor au fost dejucate oarecum, dar ei sunt cei care au dominat timp de un sfert de veac şi mai bine România. Foştii activişti de partid, foştii nomenclaturişti, foştii miliţieni şi securişti, foştii profesori de socialism ştiinţific etc sunt cei care au dărâmat România. O Românie în care progeniturile lor latră şi muşcă întocmai ca nişte căţele bolşevice!
De aceea spun că în România revoluţia a fost doar amânată! Revoluţia anticomunistă!
Valentin Fulger
