Ridică-te şi fugi!
Sunt la calculator. Lucrez. Când mă plictisesc fac un tur al ştirilor pe internet. Aflu multe! Unele informaţii le găsesc corect prezentate, apoi le regăsesc mutilate pe alte ziare/saituri, altele sunt exclusivităţi, altele sunt pure invenţii sau prosti. Am început să-mi dau seama de ele ca şi conţinut din chiar titlul lor.
Oricum, ştirea pe care am citit-o cu câteva minute în urmă m-a făcut să zâmbesc amar. Îmi dau seama cât putem să fim consideraţi de idioţi, ca populaţie în întregul ei, noi românii.
DNA-ul a trimis o solicitare la Senat pentru ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, care-să vezi fatalitate-este chiar Preşedintele Senatului. Cum ar veni, DNA-ul îi trimite lui Tăriceanu o solicitare de a-şi da cu tesla-n gleznă şi ăsta chiar o face! Cu abnegaţie, cu promptitudine, cu mare respect!
Mârşăvia mişcării, care poate să constea fie în incompetenţa DNA, fie în mizeria acestei ţări luate en gros, este că faptele la care se face referire sunt vechi de zece ani. Adică timp de zece ani, onor DNA nu a avut timp să-l deranjeze pe Tăriceanu pentru fapte de corupţie, dar o face acum, când acesta este Preşedintele Senatului şi este mai mult decât previzibil că nu-şi va vota suprimarea propriei imunităţi. Şi mai mult! Când faptele de care este acuzat se prescriu în decembrie 2018! Evident că veşnicul proaspăt însurăţel nu va pune pe ordinea de zi a Senatului ridicarea propriei imunităţi! O tergiversează el cumva încă o lună!
Ce să înţelegem de aici?
Pentru a înţelege contextul de azi, mai sus descris, am să vă descriu o întâmplare de acum mai bine de 28 de ani.
În perioada la care fac trimitere, a liceului, eram prieten la cataramă cu un coleg de clasă şi, totodată, vechi prieten din copilărie, cu care mă vizitam reciproc. Îi ştiam şi vecinii. În faţa blocului, invariabil, ori de câte ori îl vizitam stătea pe o bancă sau într-un scaun cu rotile tanti Maria. O femeie mai mereu adâncită în decriptarea Bibliei sau citind reviste de prozelitism religios neoprotestant.
Într-una dintre zile, vizitându-mi prietenul, văd în faţa blocului zeci de coroane, jerbe funerare, flori în perechi.
-Ce se întâmplă? Cine a murit? mi-am întrebat imediat prietenul.
-Aaaaaa, nu ştii?
-Nu!
-Tanti Maria! A murit tanti Maria!
-Păi, zic eu siderat, ieri era vie-vie! Cum s-a întâmplat?
Tacticos, bunul meu prieten a început să-mi descrie o situaţie ilară. Tanti Maria a participat la o întrunire religioasă pe stadion. La un anumit moment s-a oferit ca pentru ea să se facă o rugăciune colectivă. Pentru sănătate, nu pentru altceva!
Tot stadionul a început să se roage pentru tanti Maria care stătea în cărucior. După freamătul şi emoţia rugăciunii colective cel care conducea adunarea religioasă i-ar fi pus mâna pe cap şi cu un ton poruncitor i-a spus: Ridică-te şi fugi!
Exact aşa s-a întâmplat! Tanti Maria, sub imperiul emoţiei colective care şi-a pus amprenta asupra ei într-un mod categoric, în uralele mulţimii, s-a ridicat şi a fugit câţiva metrii. Minunea s-a săvârşit, femeia din cărucior a mers!
Bine… faptul că a murit, după solicitarea fizică evidentă a unui om bolnav şi ţintuit în cărucior de ani de zile, aproape că nu mai contează! Minunea s-a săvârşit! Tanti Maria nu doar că a mers! A fugit!
La fel şi în cazul lui Tăriceanu! DNA este într-un anumit fel tanti Maria. După zece ani cât a fost ţintuită în cărucior, Direcţia Naţională Anticorupţie fuge cât o ţin picioarele ca să ceară ridicarea imunităţii lui Tăriceanu care este nu doar senator, ci şi preşedinte al Senatului. Başca faptul ca peste o lună fapta se prescrie.
Aşa văd eu demersul DNA. Minunea s-a săvârşit! Decesul este previzibil!
PS: sper să greşesc!
Valentin Fulger
