”Rolul presei este să dea dovadă de spirit critic”
Consultantul în comunicare Nicu Tașcă reia, într-o postare pe blogul său, seria articolelor despre pudibonzi și pudibonderie. De data aceasta, pudoarea exagerată aparține unor iubitori de sport, ba chiar de fotbal. Totul ca urmare a apariei unui articol într-un important cotidian de sport.
Chestionat, consultantul a explicat ce a generat revenirea asupra subiectului.
”Sunt în postura să mă mai dezic de un om care se spune că ar practica aceeași meserie ca și mine. Mă dezic pentru că nu mai suport atâta dorință de laudă și pupături în partea dorsală. Și mai grav e că mai mulți oameni care gravitează în jurul echipei Jiul – cel puțin unul dintre ei pe considerente clar comerciale – îi cer socoteală public unui ziarist care a scris un articol foarte bun despre doi foști jucători ai Jiului. Ei sunt pudibonzi și nu suportă realitatea susținută cu mărturi. Ei vor laude și pupături. Ori nu acesta este rolul presei. Doar aici, în Valea Jiului, se crede că rolul presei este să laude. Nu. Rolul presei este să dea dovadă de spirit critic, și să prezinte realitatea chiar dacă este neplăcută. Dar cine mai face asta obiectiv în Valea Jiului? Se pare că gustul multora pentru articolele de presă este deformat grav, atât printre cei care scriu, cât și printre cei care citesc”, a declarat Tașcă.
A.I.
Citește postarea aici