România mereu la fel
Sunt o fire optimistă. Cred că știți asta. Și totuși. Îmi dau seama că, în timpul vieții mele, România nu se va face bine. N-are cum. De foarte mulți ani băltim nepermis. Și nimic nu pare să schimbe această băltire.
Zilele acestea s-a vorbit despre inundații. Mult, cum e și firesc. Drama oamenilor impresionează întotdeauna. Impresionează însă cetățeanul privitor, nu politicienii. Politicienii români își văd nestingheriți de ale lor. Codul Penal, Codul de Procedură Penală, abuzul în serviciu sunt singurele teme care le dau de gândit. În rest, nimic.
De fapt, singura legătură reală a politicienilor români cu societatea este în campania electorală. Doar atunci. Și doar pentru că au nevoie de voturi pentru a se susține acolo unde sunt. Adică, la privilegii, bani mulți ș.a.
Până și pe Viorica Dăncilă au trebuit să o roage îndelung consilierii ca să meargă și ea într-o zonă inundată. În rest, stă la Palatul Victoria, așteptând ordinul unei ordonanțe de urgență. Nici n-o mai citește. O semnează direct. Pentru rapiditate și rezultatul așteptat.
Anii trec. Ani repede trec, zice o melodie cunoscută. România însă rămâne la fel.
Despre inundații vorbim în fiecare an. Sunt cam în aceleași zone. Doar când sunt cu apa în case, oameniii își amintesc că nu s-a făcut nimic. Nu și-au amintit desprea asta nimic în ziua votului. Atunci au primat alte resorturi. Diferite.
Sunt zeci de ani de când știm că sunt zone inundabile în România. Ce s-a făcut? Aproape nimic. Am vrea să părem surprinși că iar sunt inundații. Unora le iasă, altora nu.
Știm că avem drumuri de tot… plânsul. Autostrăzile noastre sunt extrem de scumpe, dar lipsesc cu desăvârșire. Ți-e și frică să mai pleci în vacanță. Nu-ți ajunge timpul de concediu să-ți revi după traumă, iar la întoarcere ai nevoie de un nou concediu. Pentru refacere.
Toate acestea sunt ”old news”, dar le vedem în fiecare zi la știri. Și nu pentru că nu ar avea să dea altceva, ci pentru că s-au întâmplat iar. Și iar.
Despre vreo schimbare în bine nu face nimeni nicio știre. Nu pentru că nu ar vrea. Ci pentru că nu există așa ceva. Decizia este în altă parte. Societatea e uitată în mocirla rămasă după inundații. Iar cele două lumi nu se întâlnesc decât la alegeri. Și atunci contactul e scurt. Parcă le e frică să nu ia vreo boală contagioasă.
E scurt și fără conținut. De parcă ne-ar mirosi gura.
Fără nimic. Însă cu rezultate. Cu rezultate pentru ei.
Despre România nu mai știm nimic de bine. Și nu știm de mult.
Aflu însă că în fiecare an mai pleacă niște sute de mii. Din cei buni, nu din cei slabi. E cazul să mă resemnez. Îmi păstrez optimismul pentru mine și cei din jurul meu.
România este mereu la fel. Așa cum o știu. Nicio șansă să se schimbe.
Nicu Tașcă
