Se aleg șefii sindicali la Mina Vulcan. Vezi unde este miza cea mare
Astăzi este o zi importantă la Departamentul Vulcan al Sindicatului Muntele. Adică se aleg șefii. Întrucât fostul președinte Mihai Dafinoiu a ieșit la pensie, locul său va fi luat fără prea mari surprize de cel care până acum a deținut funcția de vicepreședinte. Este vorba de Marian Iriza, ultimul component al gărzii vechi de sindicaliști, care este și singurul candidat.
Bătălia cea mare se dă însă pentru postul de vicepreședinte, unde sunt înscriși nu mai puțin de cinci candidați. Printre aceștia și noul pesedist Florin Vrabie, de numele căruia se leagă cele mai multe comentarii apărute în spațiul public. Conform surselor noastre cel mai experimentat dintre cei cinci ar fi un domn Dragomir, dar nu se știe dacă acesta va fi și ales. Mai ales că despre sindicatele din minerit s-a spus de foarte multe ori că sunt controlate politic. Vom reveni.
Nicu Tașcă