Și ultimul membru al ”Omertei stimulenelor” și-a pierdut funcția
Sfârșitul acestei săptămâni a adus sfârșitul a ceea ce am numit în urmă cu nouă luni ”Omerta stimulenelor”de la Spitalul Municipal Vulcan. Ultimul dintre membri ei, care se mai afla încă în funcția de unde și-a tras cu nesimțire stimulentele, a fost demis. Este vorba despre Cristina Petresc, până de foarte curând director economic. Ceilalți doi membri ai omertei, Cătălin Popa și Ingrid Darsi, au renunțat la funcții după alegerile din 27 septembrie, când susținătorul lor fervent, Gheorghe Ile, a ieșit din primărie.
Când cei doi au demisionat, ”Omerta stimulentelor” devenea istorie de jure, însă prin înlăturarea Cristinei Petresc omerta moare și de facto.
”Omerta stimulentelor”a fost una dintre cele mai abjecte manifestări ale unor oameni cu mentalități mafiotice, care s-a întâmplat în sistemul medicat din Valea Jiului, și a durat mulți ani de zile. În tot acest timp, membrii acesteia și-au îndesat în buzunare multi bani doar pentru că au putut face asta și au fost sprijiniți să o facă.
Nicu Tașcă
Citește și : Omerta stimulentelor, Șeful ”Omertei Stimulentelor” anunță morții pe Facebook, Doar alegerile au spart ”Omerta stimulentelor”
Acum, daca actuala administratie are oaie in batatura sa le ceara banii inapoi! Altfel ei raman cu banii noi ramanem cu palida satisfactie ca au plecat cu mormanele de bani.