Siegfried Mureșan: Pentru fiecare euro trimis cotizație la UE, România a primit înapoi trei euro
Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru români, dincolo de discursuri privind justiția și statul de drept? Siegfried Mureșan, europarlamentar din partea PNL și purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European – explică ce s-a făcut în România cu bani europeni și de ce un discurs al cotizației majore pe care statul o plătește la UE este unul fals.
„De când România a aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, am contribuit cu 17 miliarde de euro în bugetul Uniunii și am primit 51 de miliarde de euro – bani gratis, fonduri nerambursabile, de trei ori mai mult decât am cotizat. Atunci când un om politic spune că plătim biruri mari la UE, cetățenii trebuie să spună: Stop. Știm exact cât am primit: de trei ori mai mult decât am dat”, a afirmat Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL.
În 2018, Siegfried Mureșan a fost negociator-șef pentru întregul buget al Uniunii și a impus mai multe amendamente privind alocări financiare.
„Am reușit să alocăm 16 miliarde de euro în plus față de anul anterior pentru plăți în cadrul politicii de coeziune, adică mai mulți bani pentru decontarea lucrărilor la reabilitări de clădiri, de școli, modernizare de căi ferate, reabilitare sau modernizare de drumuri mai mici în România etc… Am reușit o creștere cu 250 milioane de euro a fondurilor pentru burse Erasmus+ pentru studenți, o creștere cu peste 600 de milioane de euro a fondurilor pentru agricultură și cu 34 de milioane de euro a fondurilor pentru tineri fermieri, plus creșterea de fonduri pentru Republica Moldova.
În prima mea lună de activitate în PE am venit cu un proiect de alocare a 3,5 milioane de euro pentru ajutorarea a 1000 de muncitori disponibilizați de la Combinatul de Sârmă din Câmpia Turzii. Tot în 2014, am realizat un raport și s-au alocat aproximativ 8,5 milioane de euro pentru sprijinirea oamenilor din România afectați de inundații. De asemenea, în toamna anului 2018 am obținut alocarea de fonduri pentru ajutorarea fermierilor români afectați de pesta porcină africană”, a precizat europarlamentarul liberal.
Cum pot reuși politicienii noștri din instituțiile europene să negocieze eficient pentru România? Siegfried Mureșan susține că este nevoie de un singur element: credibilitate.
„PSD-ALDE sunt la guvernare, drept urmare au miniștri în toate configurațiile Consiliului UE, participă la toate reuniunile și la toate deciziile. PSD a desemnat comisar european, eurodeputații PSD-ALDE se regăsesc în toate deciziile din PE. Nu există un Bruxelles inamic, care să decidă împotriva României, toate deciziile la nivel european se iau cu participarea factorilor de decizie din România. E drept, însă, că există europarlamentari care au o influență mai mare sau mai mică asupra procesului decizional și influența e bazată pe credibilitate – trebuie să fii credibil în ochii celor cu care negociezi. Doar atunci poți obține lucruri pentru România”, consideră Siegfried Mureșan.
Pentru următorul exercițiu financiar, eurodeputatul PNL a convins Parlamentul European să preia un amendament conform căruia să fie alocați 500 de milioane de euro pentru apărarea statului de drept și a valorilor europene. Banii vor ajunge la ONG-uri, presa liberă, think-tank-uri, mediul academic, entitățile care contribuie la apărarea justiției independente și combaterea corupției. Suma finală și modul de cheltuire a banilor urmează a fi negociate în următoarele luni.