Sondaje şi alegeri

În cele ce urmează vă invit să observăm împreună ce se întâmplă într-un sondaj de opinie publică, să zicem electoral.

Evident că rezultatele sondajului nu pot mulţumi pe toată lumea, însă acesta este un risc asumat.

Să presupunem că sondăm electoral populaţia unui oraş de câteva zeci de mii de locuitori (poate să fie şi de sute de mii).  Unul dintre potenţialii candidaţi măsurat în sondaj are aşteptări mari şi îndreptăţite pe baza rezultatelor obţinute la alegerile trecute. Să presupunem că a obţinut atunci în jur de 20% din sufragii candidând ca independent, aspect foarte important.  Rezultatele lui de data trecută au fost influenţate în principal de electorii care l-au văzut ca şi candidat antisistem.

Între timp fostul candidat independent se înregimentează politic dar îşi exprimă intenţia de a candida din nou, fiind măsurat sociologic ca şi intenţie de vot. Numai ca acum contextul politic este altul. Instrumentul cercetării, în speţă chestionarul, are în cuprinderea lui mai multe întrebări. Una dintre ele se referă la numele potenţialilor candidaţi. Oamenii trebuie să spună pe cine agreează, pe cine ar vota duminica viitoare, dacă ar fi alegeri. Vă voi demonstra cum în funcţie de numărul candidaţilor, numărul candidaţilor din acelaşi partid şi notorietatea lor rezultatele pot să difere dacă vom face două, trei sau mai multe măsurători independente pe aceeaşi metodologie de sondaj.

Într-un chestionar introducem numele primarului în funcţie, numele fostului candidat  independent şi candidaţi de la alte partide. Vom obţine nişte rezultate procentuale care diferă semnificativ de cazul în care într-un alt chestionar introducem numele primarului în funcţie, numele fostului candidat independent, dar care acum este membru de partid, încă cinci  sau şase nume de la colegii lui de partid şi alte nume de candidaţi de la celelalte partide.

În cel de-al doilea sondaj, absolut corect, procentele scad, se împart între cei şase colegii de partid.

În plus, fostul candidat independent are un dezavantaj major. La alegerile trecute nu exista un partid antisistem. La alegerile actuale el există, iar votanţii fostului candidat independent au migrat către partidul antisistem căci el este considerat că a abandonat astfel de idealuri din moment ce s-a înregimentat politic. De ce spun asta? Pentru că însumate procentele lui din sondaj şi procentele partidului antisistem de la, să zicem, europarlamentare dau exact cifra lui electorală de la fostele alegeri.

Încă un aspect, care ţine de notorietate. Există credinţa (GREŞITĂ) că apariţiile în mass media sau în online (facebook sau youtube) sunt o garanţie a unui vot consistent. Că ele aduc după sine succesul. Este ceea ce în sociologie poartă numele de teoria spiralei tăcerii.

În mod paradoxal cei mai mulţi membri ai societăţii vor forma spirala tăcerii, căci nu vor să se exprime (pentru a nu supăra cu opiniile lor). Candidatului fost independent i s-a inoculat ideea, în special de către presă, că are mulţi adepţi, mulţi susţinători. De fapt este efectul spiralei tăcerii: dacă vorbim mai tare şi mai mult nu înseamnă că fizic, real suntem şi mai numeroşi. Tot atâţi rămânem!

Concluzia: pe aceeaşi metodologie de sondaj dar cu instrumente diferite (dar corecte ca validitate şi fidelitate) obţinem rezultate (procente) diferite. Ambele sondaje sunt corecte! Diferă competitorii şi aceasta schimbă toate datele problemei. Ca să nu mai spun că cei testaţi nici măcar nu sunt candidaţi „bătuţi în cuie” ci POTENŢIALI candidaţi, unii dintre ei nici măcar nebănuind că alte partide îi concep ca şi competitori.

În plus, sondajul este o fotografie de moment. Întrebarea sună astfel: Dacă duminica viitoare ar fi alegeri….

Deci nu luna viitoare sau anul viitor. Sondajele sunt flash-uri de moment cu termen de garanţie limitat de variabilele sociale care intervin: un nou candidat de mare notorietate, decesul celui mai bine plasat candidat, retragerea altuia, starea vremii în ziua votului etc. Şi aceasta face diferenţa dintre sondaj şi alegeri!

Valentin Fulger