Șpagodemocrația
Vreau să spun de la început că acest editorial este inspirat de serialul Narcos.
Acest serial este foarte apreciat de cinefili, inclusiv de mine, pentru că este inspirat din fapte și de personaje reale. De aceea a și obținut cifre incredibile de audiență și continuă să o facă și în ziua de azi.
Într-un episod de final al primei serii, agentul american detașat de DEA în Columbia pentru a lupta împotriva traficului de droguri, Javier Pena, este exasperat de faptul că eforturile sale sunt zădărnicite de factorul politic și diplomatic. Asxtfel că, el acordă un interviu unui ziar columbian în care spune că țara unde lucrează este o narcodemocrație.
Eu am mai spus că România este mai degrabă o țară din America Latină decât o țară europeană. Iar dacă este să-i fac o caracterizare într-un singur cuvânt, cred că cel mai bine i s-ar potrivi șpagodemocrație.
Ca și în Columbia lui Pablo Escobar, în România corupția este generalizată. Ea crește exponențial cu cât urci pe scara socio-politică, dar există peste tot. În toate mediile și instituțiile.
Așa funcționează țara aceasta. Și funcționează de mult.
Vrei să te angajezi, trebuie să dai șpagă.
Vrei să avansezi, trebuie să dai șpagă sau să faci servicii nelegale (să furi și să iei șpagă pentru tine sau pentru șeful tău).
Vrei să ți rezolve o problemă, trebuie să dai șpagă sau să-ți vinzi votul. Și tot așa.
Știm cu toții asta! O știm bine.
Și dacă am vrea să n-o știm, am afla negreșit.
Și totuși foarte puțini vorbesc despre asta.
Când mai apare câte un caz (foarte rar în ultimii ani), cu e cazul Pintea, în care un personaj important este prins luând șpagă, se mai amintește câte ceva.
În rest, toată lume tace. Este complicitatea generalizată a tăcerii. Iar asta nu ajută deloc.
Cei care ar trebui să se preocupe cel mai mult de acest fenomen (polițiștii, procurorii) tac cel mai bine. Poate și pentru că șpagodemocrația îi are și pe ei ca beneficiari.
Nicu Tașcă