Studenți petroșăneni la Adunarea Studenților Europeni
Trei studenți ai Universității Petroșani vor participa la Sesiunea inaugurală a Adunării Studenților Europeni, care va avea loc la începutul lunii martie și va avea ca temă viitorul Europei. Ei fac parte din cei 15 studenți de la Eureca-Pro, din care face parte și instituția de învățământ superior din Valea Jiului. Sesiunea va avea loc la sediul Parlamentului European din Strasbourg, în perioada 3-4 martie, și va aduce față în față studenți din cele 41 de alianțe universitare europene.
Pentru acest eveniment au fost depuse peste 800 de aplicații, fiind selectați 260 de studenți.
Consorţiul universitar Eureca-Pro este format din Universităţile din Leoben (Austria), Universitatea Tehnică Freiberg (Germania), Universitatea din Petroşani (România), Universitatea din Leon (Spania), Universitatea Tehnică din Creta (Grecia), Universitatea Tehnologică din Silezia (Polonia) și Universitatea de Ştiinţe Aplicate Mittweida (Germania), universităţi care și-au unit forțele pentru a crea o Universitate Europeană puternică și unică în domeniul consumului și producției responsabile (RCP) EURECA-PRO. În total, alianţa reuneşte un număr de 54.500 studenţi, 9.400 cadre didactice şi 60 de departamente.
N.T.