Surpare la Mina Lupeni. Trei mineri sunt dați dispăruți
O surpare masivă de pământ a avut loc la Mina Lupeni. Trei dintre minerii care lucrau în subteran au fost prinşi de malul de pământ şi sunt daţi dispăruţi. Echipele de salvare intervin la faţa locului în încercarea de a-i salva pe mineri. „A avut loc o surpare unde se pare ca sunt prinși 3 mineri. Nu stim care este situatia lor, sperăm din toata inima să fie în viață. S-a dat alarma, au venit echipele de salvare.”, a mărturisit liderul de sindicat Darius Câmpean.
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, de care aparține Mina Lupeni, Viorel Stancu, a confirmat absența celor trei din galeria cu aer proaspăt.
”Accidentul a avut loc la ora 13.55. Știm că ei nu au ieșit pe galeriile cu aer proaspăt”, a spus Stancu.
După producerea surpării, este așteptat în Valea Jiului secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan.
N.T.

