Ţara Domnului K
„Cine nu are memoria istoriei, riscă să o repete”, spunea George Santayana! Am ales să încep acest articol cu un citat memorabil şi foarte actual, deoarece faptele actorilor politici autohtoni ne arată că suntem o naţie fără memorie. Justific imediat.
Toată perioada comunistă naţiunea a acumulat frustrări din cele mai diverse. Odată cu decembrie 1989 răbufnirea frustrărilor a fost generatoarea unei schimbări (ce se dorea) totale a societăţii româneşti. Oare în bine?
Potrivit unuia dintre teoreticienii Revoluţiei Franceze (Albert Mathiez), „revoluţiile adevărate nu se mărginesc la schimbarea guvernelor, ci transformă instituţiile”! Cât de mult a transformat Revoluţia Română din 1989 instituţiile statului în bine? Aceasta-i întrebarea, nu?
Din noianul de fapte tulburi din care am de ales spre analiză am să încep cu Justiţia, o Doamnă sobră, legată la ochi şi cu o balanţă în mână.
Cu îngăduinţa cititorilor am să reproduc o frază dintr-o scriere celebră ce poate fi dată fără greş situaţiei Justiţiei din România post revoluţionară. Iată cum stă, în fapt, Doamna cu ştergar la ochi: „Totul este să nu atragi atenţia asupra ta! Trebuie să fii foarte discret, chiar dacă iţi vine să te revolţi! Trebuie să te gândeşti că uriaşul sistem al justiţiei rămâne mereu în picioare şi chiar dacă reuşeşti să schimbi ceva, îţi faci rău, în timp ce uriaşul sistem reuşeşte să se menţină, să se echilibreze pentru că totul este bazat pe un sistem de relaţii. Sistemul reuşeşte să se echilibreze şi să rămână neschimbat, dacă nu cumva mai închis. Mai vigilent, mai dur, mai rău”.
Formidabilă descriere, nu-i aşa?… exactă, milimetrică, lipsită de cusur. Ce vrea să spună ea, tradus în ziua de azi? Înainte de a da propria explicaţie mă voi folosi din nou de scrierea celebră pe care am amintit-o: „Ar fi bine să se lase totul în seama avocatului, care nu trebuie deranjat în nici un fel”. Oameni buni, aţi priceput?
Personal am înţeles că niciodată, dar niciodată, nu vei câştiga cu sistemul judiciar. Niciodată! Totul este bazat pe relaţii! Trebuie să taci, să fii discret, să te laşi în plata avocatului. De ce? Pentru că Revoluţia Română din 1989 a dat posibilitatea ca sistemul de Justiţie să devină o mare familie: fata (avocată), se luptă cu tata (avocat), iar mama (procuror) face ca sentinţa să fie dată bine de naşul (judecător). În asta a constat „schimbarea instituţiilor” în România de după 1989. Detaliat, deşi nu ar mai fi cazul, dacă nu ai bani, nu mergi în justiţie, pentru că dreptatea ca şi democraţia costă al dracului de mult. Şiii…într-un sistem juridic corupt poţi să mergi în instanţă cu toată încrederea, dacă eşti vinovat. Pentru că dacă eşti vinovat ai ştiut chirurgical unde să loveşti…Dacă eşti nevinovat mergi ca mielul la tăiere, având pretenţia absurdă să ţi se recunoască dreptatea, nevinovăţia… Săracule naiv, care te adresezi justiţiei pe o astfel de presupunere de bun simţ…
Revenind la teoreticianul Revoluţiei Franceze el mai spune că ea a fost pregătită mai bine de un secol, iar cei care i-au fost responsabili i-au fost şi primele victime. Astăzi nu mai trebuie un secol, nici măcar un deceniu… informaţia curge repede, iar frustrarea se acumulează în boilere sociale imense gată să erupă. Şi atunci… Dumnezeu cu mila!
Valentin Fulger
