Toţi, Doamne, şi toţi la fel!
Imediat după refuzul intrării României în Schengen am auzit fel de fel de peroraţii cu privire la conducătorii României, ai diplomaţiei româneşti, ai capacităţii lor de a gândi şi aplica strategii sociale, economice, educaţionale sau sanitare, cum şi câte limbi străine trebuie ei să cunoască… Că ce oameni deştepţi ar fi trebuit să ne conducă…
Toată vânzoleala mi-a lăsat un gust amar şi mi-am dat seama câtă demagogie a putut să încapă în nu mai puţin de 30 de ani, ceva de genul „nici nu şti câte sticle încap într-un pahar”!
Dar să rememoram, cu privire la doar câţiva care au condus România după 1989, ca prim miniştrii sau preşedinţi, fără să le mai amintesc apartenenţa politică. Nu are niciun rost!
Încep cu un personaj trist, Petre Roman, care a rămas în memoria colectivă mai ales prin sintagma „industria românească, un morman de fiare vechi”. Total mincinos, iar istoria noastră recentă o demonstrează. Distinsul personaj a fost profesor universitar!
Theodor Stolojan, un ins şters cu un rictus permanent pe buze şi scrâşnet de dinţi, a fost o altă eminenţă care a condus ţara. La fel de profesor universitar!
Nicolae Văcăroiu, la rândul lui prim ministru şi profesor universitar…
Victor Ciorbea, individul care ne promitea „reformă pe pâine”, un personaj care şi-a demonstrat calităţile şi în postura de Avocat al Poporului. Profesor universitar, cum altcumva?
Radu Vasile, cel care în faţa Primăriei Petroşani, atunci când o femeie cu un copil în braţe l-a rugat să aibă grijă de oamenii Văii Jiului i-a replicat sictirit „Eh, de parcă voi aţi fi speciali!”. De asemenea, profesor universitar!
Adrian Năstase, cel de numele căruia se leagă cele mai mari privatizări din România, omul care nu a ieşit din cuvântul lui Ion Ţiriac, cel cunoscut la securitate sub numele de Titi Ionescu. Împreună au inventat privatizarea pe un dolar. Aţi ghicit, tot profesor universitar!
Călin Popescu Tăriceanu, cunoscut mai ales ca motociclist. La fel de cadru didactic universitar…
Emil Boc, omul care a intrat în istoria ţării ca măcelar al salariilor, al desfiinţării de şcoli şi spitale. Corect, aţi ghicit, profesor universitar!
Mihai Răzvan Ungureanu, un cavaler al tristei figuri, care mima un aer occidental dar în realitate… Tot profesor universitar!
Victor Ponta, ceva care nu poate fi descris şi care la rândul lui a fost cadru didactic universitar!
La etajul superior se plasează Emil Constantinescu, cel care din postura de şef al statului a recunoscut că a fost învins de securitate. Tot profesor universitar!
La acelaşi etaj superior al funcţiei în stat este Klaus Iohannis, cunoscut mai ales ca schior şi turist, nu ca şef de stat. Adevărat, profesor de colegiu!
De ce am făcut acest remember?
Ani de zile Ceauşescu a fost înjurat că a fost cizmar, că nu a cunoscut limbi străine, că nu a avut studii academice, că…
Numai că realitatea istorică ne arată că în anii `70 cizmarul a reuşit să facă din România principala punte de legătură între SUA, Israel şi Lumea Arabă, România contând politic şi economic în aceasta ecuaţie complicată la nivel mondial.
Nu sunt un nostalgic, am scris zeci de articole critice la adresa vechii orânduiri, dar în contextul unui patriotism fals şi găunos, urlat zgomotos (tip Rareş Bogdan şi mii de alţii ca el), vă adresez o întrebare simplă:
La ce ne-a ajutat ca atâţi oameni deştepţi, numai profesori universitari, au condus România după 1990? La ce ne-a ajutat dacă ştiu atâtea limbi străine dacă nu au putut sa apere cauza României?
Eu am un răspuns la fel de simplu ca şi întrebarea de mai sus: dacă gândeşti prost în limba română, gândeşti la fel de prost şi în alte limbi străine! Atât!
Şi… mai uşor cu limbile… străine!
Valentin Fulger
