Trei zile de sărbătoare la Lupeni
Comunitatea lupeneană se va afla în acest weekend în sărbătoare. Zilele Municipiului Lupeni din acest an înseamnă trei zile pline de evenimente, trei zile de distracție pentru lupeneni și nu numai.
Sărbătoarea va debuta cu expoziția de fotografie a artistului fotograf Francisc Nemeth, membru de onoare al AFIAP și EFIAP, care, cu prilejul aniversării a 50 de ani de carieră artistică își va lansa albumul retrospectiv ”Nuanțele pasiunii”. Evenimentul va avea loc vineri, de la ora 16,00 la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni.
După evenimentul cultural, lupenenii vor pleca distracție. Astfel că, vineri seara vor urca pe scenă Ionela Magyari, Ciprian Roman, dar și Emilia Ghinescu și Nicu Paleru. Sâmbătă, ritmurile se vor schimba, astfel că îi vom putea vedea pe scenă pe Florin Paul Camen – cunoscutul folk-ist din Lupeni, Diana Delis, Alecsia Ilieș, trupa Freeland, Color Group, precum și pe Alessia. Seara se va încheia cu recitalul cunoscutei trupe Iris, formație care este și capul de afiș al sărbătorii.
Duminică, muzica populară își va relua poziția de lider, iar publicul va fi încântat de Andreea Daniela Lung și formația, Bianca Crișan și Tiric Brothers, Luke de la Lupeni, Lenuța Ciuta, Mesagerii iubirii, și cunoscutul Leo Cosma.
În fiecare din cele trei zile, în deschiderea spectacolelor vor veni în fața publicului artiști și trupe din Valea Jiului.
”Zilele Municipiului Lupeni sunt trei zile de sărbătoare ale comunității noastre. Sunt zile pline de evenimente frumoase și vreau, în numele meu și al Consiliului local, să invit toți locuitorii municipiului Lupeni și pe toți locuitorii Văii Jiului la sărbătoarea noastră. Vă așteptăm cu drag!”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Nicu Tașcă