Ultima oră. DN 66 este inundat și rupt în zona Câmpul lui Neag
Până la această oră au fost evacuate 270 persoane din localitățile Lupeni, Aninoasa şi Uricani către punctul de evacuare stabilit la Şcoala 2 Bărbățeni. Încă 2 şcoli generale au fost stabilite ca puncte de evacuare în localitățile Iscroni și Aninoasa.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut demersuri pentru trimiterea în zonă a 3 elicoptere pentru misiuni de recunoaștere în teren și salvare- evacuare.
În zona afectată se transmit frecvent mesaje RO- alert și au fost pornite sistemele de avertizare acustică a populației.
”Rugăm oamenii aflaţi în zonele afectate de viituri să evite pericolele, să nu tranziteze drumurile sau podurile aflate în calea torenţilor, să se refugieze, la nevoie, la nivelurile superioare ale locuinţei dacă este inundată gospodăria şi să respecte recomandările şi solicitările autorităţilor”, înformează reprezentanții ISU Hunedoara.
În plus, s-a dispus măsura restricționării circulației rutiere de către echipajele poliției rutiere în Defileul Jiului și zonele adiacente, din cauza aluviunilor și copacilor care vin din amonte și rup poduri și podețe.
A.I.