Un gând sincer de Ajun

Sub masca binelui se întâmplă cele mai mari nenorociri, atrocităţi şi minciuni. Populismul găunos derulat sub pulpana patriotismului strigat isteric se va răsfrânge negativ asupra noastră. Nu este prima dată când traversăm o astfel de perioadă politică marcată de succesul răsunător al unui partid apărut din nimic.

Partidele cu iz naţionalist din România vin pe urmele bine bătătorite zeci de ani de către PRM-ul lui Vadim Tudor. Lider de forţă al partidului, Vadim, un talent veritabil al verbului scris şi vorbit, a fost lamentabil ca om politic, exploatând perioada romantică a naţionalismului de după 1989. Nu a lăsat însă să crească nimic lângă el, a distrus pe toţi cei care l-au contrazis şi a promovat în general numai nulităţi. A sfârşit urât, pe canapeaua lui Capatos, alături de asistente tv care nu puteau evolua pe micile ecrane decât după 12 noaptea. La fel şi el… asta a fost toată moştenirea politică a lui Vadim! PRM-ul a ajuns un partid minuscul şi ridicol, electoratul său fiind confiscat rând pe rând de partide asemănătoare, dar de mai mică magnitudine.  

Avem deja exemplul PPDD-ului, un partid care a provocat la vremea lui multă greaţă si dezgust în păturile conştiente ale societăţii, dar şi speranţă şi încredere în rândurile celor care şi-au pus nădejdea în el. Slabă nădejde.

Născut din voracitatea unui realizator tv absolut veros ca şi caracter, de altfel dovedit ca şantajist, fapt pentru care a făcut şi închisoare, PPDD-ul a adunat preponderent aventurieri din societatea românească (una dintre excepţii este Daniel Fenechiu, om serios şi avocat competent, actualmente la PNL): traseişti politici, excluşi ai altor partide, afacerişti oneroşi şi scăpătaţi, oameni cu grave probleme cu legea şi nu numai.

PPDD-ul şi-a clădit succesul pe cel mai demagog slogan cu putinţă: Jos Ciocoii! Dezintegrarea rapidă a PPDD, odată ajuns în Parlament, ne-a arătat cel mai murdar comportament de ciocoi, întâlnit la zeci dintre ei care şi-au găsit împlinirea politică în alte partide. Cum altfel poate fi catalogată trădarea votului celor care au crezut în ei? Ca la cei mai josnici ciocoi a primat interesul personal, cel colectiv fiind trecut la capitolul…mai vedem noi.

Cel mai la îndemână refugiu pentru dezertorii-ciocoi din PPDD a fost UNPR-ul, un partid uniune care clama în cel mai strident mod patriotismul militar, dragostea de ţară, iubirea de popor.  Cel care patrona partidul şi-l conducea cu mână de fier era generalul Oprea, un individ mai mult decât dubios, fost locotenent al lui Miron Cosma, ale cărui grade au fost făcute cadou de către Băsescu (colaborator al Securităţii sub numele de Petrov). Ca şi la Diaconescu, timpul şi viaţa l-au deconspirat pe marele patriot Oprea dovedit la final un jalnic plagiator, un universitar pârât, care a dobândit titlurile universitare ca şi pe cele militare, adică prin fals.  Carierea sa politică a luat sfârşit printr-o dramă. Nu, nu a lui… Un tânăr poliţist a murit pentru că generalul de jucărie Oprea se grăbea. Gurile rele spun că avea şliţul  deschis…

Suntem acum martorii trecerii prin timp a PRM-ului lui Vadim, a PPDD-ului lui Diaconescu, a UNPR-ului lui Oprea. Toate partide naţionaliste şi până peste de patrioate. Nu au lăsat nimic în urma lor decât amintirea unor demagogi, a unor oportunişti, a unor guri mari şi zbierete isterice.

Deşi am fi tentaţi să credem că am ieşit din epoca de aur a naţionalismului, ca români de abia acum ne întâlnim cu AUR-ul.

Este prea devreme să facem pronosticuri, dar ţinând cont de istoria naţionalismului în România de după 1990 şi de calitatea execrabilă a celor care au confiscat ideea naţionalismului, pot afirma cu mari şanse de succes că şi acest partid are zilele numărate.

Dincolo de partidele aşa zis naţionaliste se regăsesc toate partidele. Mai exact calitatea umană a celor care compun partidele.

Pentru cei mai tineri şi mai entuziaşti ştiu că va fi o veste neplăcută, dar niciodată nu trebuie să aibă încredere în oamenii politici. Niciodată!

În general, oamenii care se realizează în profesia lor nu intră în politică. Ei au deja o identitate profesională şi socială. Sunt recunoscuţi ca valori şi fac parte din elita societăţii prin prisma reuşitelor profesionale.

Rămân mediocrii, eşuaţii, cei pe care profesia i-a refuzat. Ei dispun de o mare doză de frustrare şi de timp liber în exces. Pentru ei, singura cale de accedere socială este politica. În politică, după cum spunea Napoleon, prostia nu este un handicap, dimpotrivă!

Legitimarea oamenilor politici în elita societăţii nu vine prin merite profesionale ci prin alegeri. Deci este mult mai uşor să fii un guraliv şi un descreierat în viaţa politică, un demagog şi un populist decât un om de succes în viaţa profesională. Pentru că asta presupune inteligenţă şi efort! Presupune să stai la locul de muncă, să citeşti, să înveţi, să creezi. Să fii serios…

Ajunşi sus, politic vorbind, aceşti oameni lipsiţi de orice minimă morală, lipsiţi de cunoştinţe profesionale şi chiar generale, fac din politică o armă îndreptată împotriva societăţii şi a fiecărui membru al ei care cutează să-i conteste. Cunosc exemple…

Aceşti oameni sunt cei de la care aşteptaţi să vă conducă bine ca să trăiţi mai bine.

Oare de ce se aude în fundal râsul homeric al istoriei care preconizează un viitor la fel ca şi trecutul?

Valentin Fulger