”Un liceu ar fi interesant pentru noi”
Schimbările legislative din învățământul superior românesc au deschis perspectiva ca Universitatea din Petroșani să preia instituții de învățământ preuniversitar, după cum am mai scris.
Dacă preluarea unei grădinițe nu s-a dovedit viabilă, în acest moment, preluarea unui liceu rămâne pe tapet și în noul mandat de rector al profesorului Sorin Radu.
Sursa citată susține că ideea rămâne în atenția sa, chiar dacă nu este o prioritate a primului an de mandat.
”Ideea de a avea un liceu este în continuare viabilă. Nu cred că în primul an aceasta o să fie o prioritate, dar trebuie să analizăm, în contextul noii legi a învățământului superior, această posibilitate. Poate, dacă am avea mai mulți studenți familiști și mai multe cadre didactice cu copii, nu ar strica să avem și o grădiniță în campus sau lângă campus. În așa fel încât să-i sprijinim pe aceștia. Însă, în acest moment grădinița nu este viabilă. Un liceu ar fi interesant pentru noi, deoarece i-am obișnui și i-am crește pe elevi în direcția specializărilor pe care le avem la universitate. Sunt niște formalități care nu sunt deloc simple pentru această preluare, dar asta nu ne împiedică. Vrem să vedem care liceu s-ar preta pentru așa ceva și – bineînțeles – să cădem de acord și cu conducerea liceului respectiv, cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, cu Primăria Municipiului Petroșani ș.a.m.d.”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu.
N.T.