Un nou leadership
Se împlinesc, în curând, 27 de ani de când asistăm cu toții la bătaia de joc a liderilor care au adus România în marasmul pe care îl testăm în fiecare zi pe pielea noastră.
Deși vorbim despre o nouă clasă politică, despre un nou leadership, partidele rămân niște feude încremenite, în care dictează tot baronii (deși poate nu sunt aceiași) și care refuză cu obstinație să se modernizeze.
Astfel că, societatea civilă a decis că trebuie să se implice. Așa a apărut Coaliția Națională pe Modernizarea României, care a decis că este nevoie să pună umărul la crearea unui nou leadership românesc.
Un leadership de tip nou.
Un leadership care să-i monitorizeze și să-i tragă de mânecă pe cei care nu vor și pace să facă ce trebuie. Nu vor și pace să modernizeze România.
Întâmplător sau nu, și eu sunt unul dintre cei chemați să ia parte la construcția noului leadership.
Am acceptat cu bucurie și cred că pot aduce o contribuție importantă.
Am acceptat pentru că, eu cred – iar articolele mele sunt dovezi limpezi- că așa nu se mai poate. Că trebuie să spargem cercul vicios al incompetenței și hoțieipe care am văzut-o “la butoane”până acum.
A venit vremea pentru altceva!
A venit vremea pentru un nou leadership!