Unanimitatea necondiţionării
Vocea crainicului sună răstit din difuzorul televizorului, plin de mândrie retorică: „În aceste momente de înălţătoare simţire patriotică, toţi delegaţii la Conferinţa Judeţeană a PCR Hunedoara/Dolj/Ilfov etc. au ţinut să transmită în unanimitate sprijinul lor necondiţionat faţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, fiul iubit al poporului român, care cu abnegaţie şi efort neţărmurit s-a pus în slujba ţării ca marii săi înaintaşi. Într-o atmosferă de deplină cordialitate delegaţii la conferinţele judeţene au aprobat în unanimitate Tezele din Aprilie, apreciind că ele vor conduce la bunăstare şi progres, la dezvoltarea multilaterală a României Socialiste. Trăiască Partidul Comunist Român în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”.
Astfel de texte prelinse pe la colţurile gurii celor cu limba de lemn au distrus copilăria şi adolescenta generaţiei mele. Credeam atunci că Nicolae Ceauşescu dispune de instrumente malefice de represiune, că aproape ştie ce gândim fiecare dintre noi. Vai, nu!
Cele care se întâmplă azi, în România, cu ajutorul urmaşului PCR, mă refer aici la PSD, este elocvent. În deplină libertate, atunci când nimeni nu te poate aresta pentru că ai alte idei, pentru că vrei altceva… totuşi, unanimitatea necondiţionării funcţionează perfect la aproape 30 de ani de la Revoluţia Anticomunistă din Decembrie 1989.
Filiale PSD se întrec azi în a transmite mesaje de susţinere către preşedintele partidului în conferinţele lor regizate de la A la Z. Nu este nici un secret că delegaţii la astfel de simulacre ale democraţiei de partid sunt atent selecţionaţi, dintre cei mai fanatici şi mai datori partidului pentru casă, loc de muncă, maşină, amantă…
Stupefacţia mea şi a celor care gândesc ca mine în astfel de momente, când mesajele de susţinere necondiţionată curg fluviu către un infractor, către un condamnat penal, este uriaşă. La fel şi consternarea! Îmi dau seama că participarea la vot este primordială în democraţie, pentru că lăsată pe mâna sceleraţilor democraţia ajunge un instrument de luptă împotriva… democraţiei însăşi.
Privitor la calitatea celor care alcătuiesc plenul Conferinţelor Judeţene ale unui astfel de partid ce-şi afirmă necondiţionat susţinerea faţă de un infractor, mă gândesc: au atributul de delegat sau de legat?
Altfel, voi încheia prin a schimba doar câteva cuvinte din mesajul cu care am început articolul:
„În aceste momente de înălţătoare simţire patriotică, toţi delegaţii la Conferinţa Judeţeană a PSD Hunedoara/Dolj/Ilfov etc. au ţinut să transmită în unanimitate sprijinul lor necondiţionat faţă de domnul Liviu Dragnea, fiul iubit al poporului român, care cu abnegaţie şi efort neţărmurit s-a pus în slujba ţării ca marii săi înaintaşi. Într-o atmosferă de deplină cordialitate delegaţii la conferinţele judeţene au aprobat în unanimitate Tezele din Martie, apreciind că ele vor conduce la bunăstare şi progres, la dezvoltarea multilaterală a României. Trăiască Partidul Social Democrat în frunte cu preşedintele său, domnul Liviu Dragnea”.
Şi încă ceva: nu Ceauşescu a fost de vină pentru cultul personalităţii. Aceşti nemernici care-i cântă ode unui infractor vin din trecutul României ceauşiste. Sunt în mare aceiaşi! Ceauşescu este victima acestor pupincurişti. Şi noi la fel!
Valentin Fulger
Acum mulţi ani, să tot fie cel puţin 10, am văzut o ştire care relata despre faptul că unul dintre cele 2 principale partide politice din Marea Britanie mai avea nevoie de un singur vot pentru a trece în parlament o anumită iniţiativă legislativă. Şi pentru a obţine acel vot partidul a decis să asigure prezenţa în parlament în ziua votului a unui parlamentar care era internat în spital, conectat la tot felul de aparate medicale. Am văzut ulterior, în imagini, prezenţa acelui parlamentar în parlament şi am aflat că iniţiativa legislativă respectivă trecuse. La acel moment, sub influenţa unor lozinci de genul „noi suntem în partid în interiorul căruia nu ne dictează nimeni ce să gândim, ce să vorbim, ce să facem sau cum să votăm” mă gândeam că partidul respectiv şi-a asumat un risc enorm contând pe faptul că respectivul parlamentar va vota conform cu ceea ce dorea partidul. La ani de zile distanţă realizez faptul că acel partid nu şi-a asumat practic nici cel mai mic risc deoarece în interiorul său funcţiona ceea ce se numeşte „disciplina de partid”. Studiind conceptul am aflat că disciplina de partid nu este un concept inventat de comunişti, ci un element istoric al Camerei Comunelor, camera inferioară a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii. Un concept care ne vorbeşte despre faptul că în interiorul partidului pot exista opinii diferite, controverse pe o anumită temă, voci singulare etc. dar că la vot, fiecare membru urmează linia partidului. Contrar unora dintre opiniile care pun succesul PSD pe seama lipsei de educaţie, a sărăciei sau a vârstei înaintate a votanţilor săi sau a măsurilor „populiste” de creştere a salariilor, pensiilor sau ajutoarelor sociale, eu cred că explicaţia cea mai plauzibilă a acestui succes constă tocmai în disciplina de partid existentă în PSD. Disciplină de partid care se manifestă acum prin susţinerea masivă de către filiale a unui om care a condus partidul în 2016 la cel mai mare scor electoral din istoria sa şi care are capacitatea de a menţine „cald” acelaşi bazin electoral în ciuda faptului că în doi ani de guvernare partidul şi-a „trântit” 2 guverne şi a fost subiectul mai multor scandaluri interne. Şi nu, nu sunt simpatizant PSD. Cred însă că atât PNL cât şi USR ar avea ceva de învăţat!