Universitatea din Petroșani ar putea avea un curs dedicat lui I.D. Sîrbu
Laureat săptămâna trecută cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Petroșani, omul de cultură Ion Barbu a făcut câteva propuneri legate integrarea în instituția de învățământ superior a moștenirii unui simbol al Văii Jiului: I.D. Sîrbu.
Barbu a propus conducerii Univeresității din Petroșani punerea bazelor unui curs despre Sîrbu, atribuirea titlului de profesor universitar post-mortem, cariera universitară a scriitorului fiind oprită din motive politice. De asemenea, celebra Casă de Cultură a Studenților încă nefinalizată din centrul municipiului Petroșani să fie transformată într-un hub cultural, care să cuprindă și o galerie de artă.
Rectorul Sorin Radu a îmbrățișat imediat propunerile artistului.
„O parte din ceea ce a propus Ion Barbu le putem realiza acum, iar alta, dacă reușim să readucem Casa de Cultură a Studenților la Universitatea din Petroșani. Facem demersuri în acest sens, iar apoi căutăm să accesăm fonduri cu care să finalizăm această instituție”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu.
A.I.